Marţi, 19 martie 2024 - 12:38:38
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Românie monocromă deznădăjduită


14 decembrie 2014

Trăim pentru a învăţa, iar când ne oprim din învăţat, murim. Fiecare zi, înseamnă cunoaştere. Eu trăiesc prin studiu continuu. O zi fără a scrie şi a citi, pentru mine este incompletă. Nu concep să avem instinct vegetativ, viaţa noastră aflându-se într-o continuă dinamică.

Dar ce este perfecţiunea incompletă a României? Dumnezeu a picurat un strop de rai peste munţii Carpaţi, semănând astfel un popor creştin pârât. Cum nimic nu-i perfect în această lume, poporul român suferă de flatulenţă când vine vorba de unitate, chiar şi de demnitate.

Nu îmi pare rău că sunt român, din contră, am un crez patriotic faţă de care mă întreb şi eu uneori de unde există şi arde în lăuntrul sufletului meu cu atâta putere.

Îmi pare rău că sunt promovate în societatea românească nonvalori care ne copleşesc. Au ajuns să ne domine şi să ne răvăşească principiile, să ne calce cu bocancii pe simţuri şi fără de ezitare să ne distrugă moral. Nu este normal ca personaje infatuate fără nicio noimă să pună biciul fie el chiar şi împletit din jargoane, pe semeni cu poveşti, trăiri şi probleme diverse.

Socot să-i aşez pe aceştia cei fără de caracter, în rândul unor zombii flămânzi, avizi şi viciaţi de un sistem infestat cu o boală incurabilă numită "şmecherie". Aceştia nu au niciun crez uman decât cel al banului.

Din nefericire, transformaţi în cobai trebuie să digerăm obrăzniciile unor apacriţi morali, cărora li s-a dat experimental putere, necunoscându-le nimeni capacităţile în realitate reduse.

Fenomenul mitomanie, transformat de cele mai multe ori în mitocănie, îl aduce pe cel bătut de soartă cu putere decizională, să acuze şi să nu îşi recunoască infantilismul.

Este cumplit prin speranţele ce abia se întrezăresc, semănând mai degrabă cu o fată Morgana, să vieţuieşti în frică, disperare şi în dispreţul unora.

În vremuri de secetă morală, trebuie să ne găsim refugiul în ceva, conservându-ne crezul şi tradiţia. Să ne ferească Dumnezeu de ziua în care nu ne vom mai găsi refugiul în nimic.

Nu trebuie totuşi să deznădăjduim, ci să trăim, căci o clipă este o părere în care fiecare dintre noi ne confruntăm uneori cu neplăceri efemere. Timpul necruţător curge cu paşi repezi, ducând cu el puterile, bogăţiile, neajunsurile, bucuriile, tristeţile şi gândurile omului. Fiind astfel ireversibil, timpul este cel mai preţios.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro