În decembrie 2005, aflându-mă în Chişinău, cu ocazia unui schimb de experienţă cu jurnaliştii moldoveni din presa scrisă,  la invitaţia Asociaţiei Presei Independente din R.Moldova, am avut prilejul să cunosc, în afara programului, un coleg jurnalist participant direct la Revoluţia Română. Numele lui: Dumitru Rotaru, redactor la Radio Naţional Chişinău. Mă aflam în sediul redacţiei revistei „Natura”,  care aniversa 15 ani de la prima apariţie. Printre invitaţii la acest eveniment se aflau politicieni, scriitori, jurnalişti, singurul pe care-l cunoşteam din auzite fiind poetul Grigore Vieru.

Primul care m-a „agăţat”, aflând că sunt din România, a fost volubilul domn Ion Dediu, fost deputat în Parlamentul R.Moldova şi ministru al Mediului în legislatura trecută: „ Bine-ai venit printre noi, frate drag!”, mi-a urat domnia sa, după care a încercat să-şi descarce durerea sa, a unui român înstrăinat: „ Sunt născut în România Mare, aşadar sunt un român curat, cinstit(...). Din păcate, mediul politic actual de aici este încă antiromânesc, ceea ce pentru un român ecologist ca mine este dureros şi inadmisibil. Ecologiştii nu admit ura dintre oameni, mai ales cea faţă de semenii ţării de sânge şi neam. Ca om cu ceva viziune politică, cred că, deocamdată, România, patria-mamă, trebuie să stea cuminte până intră în UE. Apoi, având la îndemână mai multe pârghii internaţionale, conducătorii Ţării trebuie să-şi amintească de datoria morală faţă de Basarabia. Asta pentru că nu noi, basarabenii, am plecat din România, ci România ne-a cedat. De atunci, numai noi ştim cât am pătimit şi mai pătimim încă datorită ocupanţilor ruşi, inclusiv comuniştilor reveniţi la putere. Basarabia numai cu numele este independentă şi suverană”.

În discuţia noastră a intervenit şi omul de la Radio, amintit mai sus: „ Dacă voi, românii, vă bucuraţi că vin americanii, noi, basarabenii, ne-am bucura să vină românii! Aşa gândesc mulţi dintre noi. Voi sunteţi fraţii şi surorile noastre, poate chiar raza de soare care să ne lumineze calea spre Europa. Dar, cu părere de rău spun, nicio conducere de până acum a României nu a făcut ceva pentru basarabeni, aşa cum Ungaria face pentru ungurii din România, Ucraina pentru ucrainenii din diaspora, ca să nu mai vorbesc de Rusia pentru ruşii din Basarabia. Băsescu şi Voronin nu se întâlnesc decât ocazional, la un pahar de vorbă, cu vin moldovenesc...”

Tot la un pahar de vorbă, cu vin roşu moldovenesc – al naibii de bun – ne-am continuat discuţia. Se pare că dumneata, frate drag, cunoşti bine situaţia din România post-revoluţionară, când ai fost ultima oară în Ţară?, l-am întrebat.

-Am fost de mai multe ori în Ţara mea, dar prima oară când am trecut Prutul a fost în decembrie 89. Atunci am plecat val-vârtej în România, de unde am transmis, în direct, timp de vreo 30 de zile consecutive, momentele extraordinare ale Revoluţiei de la Timişoara, Cluj, Sibiu, Bucureşti şi din alte puncte fierbinţi. Au fost cele mai tari relatări radiofonice din viaţa mea! Sunt român, îmi iubesc Ţara şi neamul, dar, din păcate, sunt silit să trăiesc în această palmă de pământ românesc ruptă din trupul Ţării. Durerea mea e şi mai mare, deoarece constat că între românii de aici cei de dincolo de Prut nu există acea legătură frăţească, firească. De 16 ani lucrez pentru Radio Naţional Chişinău, dar şi pentru România, militând, neobosit, pentru reunirea Ţării. Şi fac asta pe gratis! Din Ţară am numai amintiri neplăcute, contactele cu fraţii români fiind extrem de reci. În multe locuri, aflându-mă în interes de serviciu, nu am fost servit nici măcar cu o cafeluţă! Ba, mai mult, atunci când am rămas în pană cu maşina, undeva la ieşirea din Bucureşti, la un service auto, am fost pur şi simplu jefuit de bani. Pentru o „consultaţie” de vreo cinci minute, am fost taxat cu un milion de lei, enorm pentru săracu’ de mine. Oamenii ăia, văzând că am număr străin la maşină, au crezut că sunt plin de bani!

- Astea sunt cazuri, cu siguranţă izolate, de care ne lovim şi noi, specula şi bunul-simţ fiind cuceririle cele mai nefaste ale democraţiei şi libertăţii românilor...

- Poate ai dreptate, dar când chiar şi la biroul de presă al României din Chişinău sunt întâmpinat cu răceală şi pentru transmiterea în Ţară a unui eveniment sau a unui spot publicitar referitoare la R.Moldova mi se cere o căruţă de bani, asta cum se poate numi? Amintiri neplăcute am şi de la recentul Târg de Turism de la Bucureşti, unde noi, moldovenii, am fost trataţi ca nişte străini de mâna a doua, neinteresanţi. Asta în timp ce pe expozanţii din Occident, organizatorii români erau în stare să-i pupe şi-n fund!

- E trist, într-adevăr, ca un român să fie tratat astfel de alţi români...

- Eu sunt român doar în cuget şi-n simţire – cum se spune – deoarece de cinci ani mă lupt să obţin redobândirea cetăţeniei române. Din acest motiv, întâmpin greutăţi inimaginabile cu înscrierea copiilor mei la şcoli din România. Peste tot trebuie să dai şpagă! M-am săturat!

- Aceleaşi sentimente de înstrăinare le trăiesc şi eu când vin aici, la Chişinău. Am senzaţia că mă aflu într-o ţară ocupată de ruşi. În magazine, pe stradă, în autobuze sau taxiuri, se vorbeşte numai ruseşte, deşi aceşti vorbitori de limbă rusă sunt români moldoveni... Nu-i deloc plăcut să ştii că te afli pe pământ românesc şi să nu te înţelegi cu localnicii... 

- În R.Moldova, limba maternă sau limba de stat este limba noastră cea română, deşi, oficial, i se spune  limbă moldovenească, care, în fond, este acelaşi lucru. Din păcate, R.Moldova deşi este un stat independent şi suveran, se află încă sub papucul Rusiei, de care, iată, ne desprindem cu greu după aproape 200 de ani de ocupaţie. Cred că lumea vorbeşte limba ocupanţilor şi de teama de a nu-şi pierde locul de muncă, pentru că ruşii&comuniştii moldoveni deţin aproape toate pârghiile sectorului economico-social. Însă basarabenii curaţi la suflet, cei de la sate, mai ales, sunt extrem de ospitalieri cu românii sosiţi de peste Prut, cu care se înţeleg perfect în limba neamului românesc. Basarabenii sunt curtaţi, din fericire, şi de câţiva investitori occidentali, care au găsit aici numeroase oportunităţi de afaceri şi mână de lucru ieftină. Ei vin în R.Moldova ocolind România, de ce oare? Aşteptaţi cu braţele deschise sunt şi investitorii români, care cam întârzie să apară. Sunt sigur că, peste câţiva ani, o să regrete că nu au trecut, mai demult, Prutul...


Chişinău, decembrie 2005