Un om la care ţin tare mult îmi reaminteşte adesea că meseria este brăţară de aur.
Aş vrea să cred că se pune preţ pe valori şi că oamenii buni nu pier. Trăiesc un vis pe care doar unii l-au străbătut până la capătul lumii. Cred că se poate izbândi doar fiind cel mai bun. Sunt convins că putem excela doar într-un singur domeniu. Cert este un lucru, anume că nu trebuie să ne oprim din învăţat. Viaţa ne dă mii şi mii de teste, iar noi trebuie să fim pregătiţi, deoarece vom urma noi şi noi etape. De fiecare dată trebuie să ne facem update-ul. Mulţi nu înţeleg acest lucru şi, după părerea mea, datorită lor, stagnează evoluţia unei întregi generaţii.
Eu consider că doar sfârşitul cel de pe urmă ne va încheia definitiv activitatea şi cunoaşterea.
Sunt oameni care trec prin viaţa noastră călători şi unii care poposesc. De la toţi avem câte ceva de învăţat, însă ultimii vor fi mărturie timpului nostru şi ne vor îndruma sau urma paşii. Nu trebuie să trăim urât, căci urma paşilor noştri va lăsa urme adânci în sufletele celorlalţi şi trebuie să ţinem cont că vor marca destine.
Astăzi mă uit în urmă şi analizez frânturi de trecut. Cern unele de altele, bune de rele. Nu ştiu să le deosebesc, dar cert este că nu privesc către dânsele cu capul plecat. Privesc înainte cu fruntea sus, cu demnitate şi nu mă tem ca unii să strige după mine cu gesturi nedemne şi ruşinoaşe.
De ce să observ neghina din ochiul altei persoane sau să bag băţul prin gard în curtea altuia? Las asta în seama necopţilor care, fără ezitare se duc şi îndrugă verzi şi uscate prin locuri obscure pentru deplina lor ascensiune.
Negreşit vor izbândi, căci, aşa cum îmi spunea un profesor de-al meu în facultate cu mulţi ani în urmă, "strâmbii i-au mâncat pe drepţi".
Neiertător ar fi faptul că unii spun neadevăruri şi se înfruptă din roadele minciunilor, dar cine suntem noi să îi judecăm?
Din pântecele căţelelor se nasc fiinţe care mârâie, latră şi muşcă. Nu poţi îmblânzi niciodată ceea ce Dumnezeu a lăsat să fie sălbatic. Este împotriva firii.
Îmi doresc să am discernământ şi să îmi călăuzesc paşii după o conduită bună, care să nu afecteze integritatea nimănui.
Astăzi, frapat, observ cum au zburat anii, nebunii. Mă opresc în loc şi cuget. Sunt doar eu cu mine. Privesc nostalgic în oglindă spre tâmplele cărunte ale tinereţilor mele.
A fost un timp în care credeam că munţii se pot muta din loc, am fost copil şi credeam că Moş Crăciun intră pe horn şi ne lasă cadourile sub brad. Au fost ani petrecuţi cu bunicii, când îi vedeam nemuritori şi mă bucuram de prezenţa lor. Au fost aievea, iar acum sunt doar poveşti. Le port în suflet şi în gând.
Astăzi sunt realist şi privesc cu ochii larg deschişi către viitorul pe care trebuie să îl construim împreună, uniţi şi cu responsabilitate.
Ajunge! A trecut prea mult timp, plin de experimente şi şmecherii!
