Sportul înseamnă sănătate. Este un deziderat pe care orice părinte îl ştie. Din păcate, pandemia de coronavirus a schimbat comportamentele copiilor din România (şi nu numai). Copiii preferă să se joace pe smartphone sau pe tablete şi uită de mişcarea în aer liber. Iar ţara noastră ocupă din acest motiv un loc fruntaş în clasamentul obezităţii infantile.
Dar există şi oameni care sunt preocupaţi de sănătatea copiilor. Din acest motiv, în comuna prahoveană Podenii Noi a apărut o nouă asociaţie sportivă, înfiinţată de câţiva oameni cu suflet mare şi cu dragoste de copii.
Asociaţia Fotbal Club Sportiv Podenii Noi a fost înfiinţată de Valentin Stîrpici, preşedinte, Marian Boscu, vicepreşedinte şi Ion Manea, antrenor categoria 2 cu Licenţă A. Îi găsiţi pe terenul de fotbal din satul Podenii Noi, acolo unde sunt aşteptaţi toţi copiii care doresc să facă mişcare.
Asociaţia se axează în primul rând pe fotbalul juvenil, iar la primele antrenamente au venit foarte mulţi copii.
Mai multe detalii găsiţi pe pagina de Facebook a celor de la Podenii Noi.