Un eveniment de suflet organizat pentru copiii a avut loc la Restaurantul Orizont din Ploieşti. În timp ce unii copii zburdau prin oraş, asistau la spectacole dedicate lor sau participau tot felul de alte activităţi distractive, într-un colţ din centrul Ploieştiului, mai mulţi micuţi se amuzau împletind utilul cu plăcutul.
Andreea Podoş-Prisnel a deschis bucătăria Restaurantului Orizont pentru micuţii care visează să devină master-chefi. Au început cu decoratul brioşelor şi au trecut la pregătirea delicioasei pizza. Este incredibil harul Andreei de a atrage o mulţime de copii alături de ea şi de a-i face să stea ochi şi urechi la activităţile organizate de ea.
Au fost zâmbete, râsete, voie bună şi foarte multă energie pozitivă. Iar un punct de admirat în activitatea organizată la Orizont a fost prezentarea regulilor de igienă, pe care copiii şi le-au însuşit rapid şi au promis să le respecte şi în bucătăriile de acasă.
La final, printre baloane şi chef de joacă, micuţii au mâncat ceea ce preparaseră şi au anunţat că abia aşteaptă următoarea provocare a Andreei Podoş-Prisnel.
Şi ca să nu uitaţi: pe Andreea o găsiţi la Restaurantul Orizont, chiar în centrul Ploieştiului, în spatele Palatului Administrativ.
PS. Am degustat şi noi din produsele copiilor: Brioşele un deliciu, iar pizza de nota 10! Exact aşa cum trebuie să fie bucatele gătite cu suflet!
FOTO Un 1 iunie cu suflet, doar la Restaurant Orizont cu Andreea Podoş-Prisnel
2 iunie 2022
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare