Ambiţii pe destinele unor sportivi din Prahova. La asta asistăm în această perioadă. Miliţianul director de la CSM Ploieşti a interzis antrenamentele şi meciurile echipelor de handbal de la CS Activ Ploiesti , clubul CJ Prahova, în Sala Sporturilor Olimpia, renunţând la suma de aproximativ 10.000 de lei/ lunar.
În replică, AJF Prahova, condus de Silviu Crângasu în acelasi timp si director al CS Activ, a anunţat că terenurile de fotbal din Parcul Municipal Vest nu mai sunt omologate pentru desfăsurarea competiţiilor sportive. E drept că motivaţia AJF Prahova este pertinentă (lipsă plase porţi, lipsă bănci de rezervă, lipsă împrejmuire, etc), doar că se pune întrebarea de ce au fost omologate până acum acele terenuri si de ce s-au desfăşurat competiţii până acum acolo...
Ca să înţelegeţi, acolo jucau meciurile oficiale (alături de alte cluburi) juniorii mici legitimaţi la CSM Ploiesti, iar AJF ar fi putut de mult să nu mai omologheze terenurile sintetice din Municipal, dar au închis ochii mereu pentru copii.
Adică deciziile absurde ale directorului Burghelea îi afectează pe copiii ploieştenilor care vor fi nevoiţi acum să caute alte terenuri pentru desfăsurarea meciurilor oficiale pentru că neparticiparea la competiţiile în care sunt înscrişi va duce la depunctare si amendarea....CSM Ploiesti. Iar sancţiunile ar putea merge până la excluderea din competiţiile oficiale chiar si pentru câteva sezoane.
Cu alte cuvinte, miliţianul Burghelea pus să păstorească destinele sportului ploiestean joacă alba-neagra cu soarta unor mici sportivi care si asa suportă condiţii impropri de antrenament.
Deci, cine plăteste lacrimilor sportivilor? Cine plăteste umilirea practicantilor de sport într-un Ploiesti cenusiu?
Ping pong cu sportul prahovean. Episodul: CS Activ vs CSM Ploieşti
17 ianuarie 2024
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare