Consilierul local Dragos Măchiţescu atrăgea atenţia zilele trecute asupra presiunilor la care sunt supuşi angajaţii CSM Ploiesti care au semnat notificările de reziliere a contractelor de activitate sportivă pentru cinci persoane.
Instalarea noului director, Daniel Burghelea, şef al pensionarilor din PSD Prahova, a adus situaţii incredibile în club. Angajaţii incomozi sunt mutaţi de colo- colo, ca si când ar fi simpli pioni pe o tablă de şah. După "transferul" lui Constantin Ilie la Parcul Municipal Vest, a venit mutarea lui Cristian Ioniţă (culmea coleg de partid cu noul director). Ioniţă, unul dintre oamenii care ştie aproape totul despre achiziţiile din CSM Ploieşti, a fost trimis la ..."locul cu verdeaţă" numit Hipodrom. Ce l-a... recomandat? Nu vocea şi talentul, cum se spunea într-un film celebru, ci faptul că nu s-a sfiit niciodată să spună ceea ce gândeşte şi spune pe şleau orice este în neregulă.
În tăvălugul mutărilor a picat şi Maria Simion, secretara clubului, care a fost transferată la...compartimentul PSI/ SSM, pe un post pe care ar avea nevoie de specializare....Dar cum nu contează ce scrie la lege, directorul Burghelea a semnat transferul.
Oricum pe 22 noiembrie, expiră preavizele celor cinci fantastici. Şi suntem curioşi dacă vor câştiga consilierii din Comisia de Monitorizare sau oamenii primarului Andrei Volosevici.
Noi pariem pe consilierii locali....voi?
TITLURILE ZILEI:
• Protest al angajaţilor ANAF la Ploieşti • Vacanţă cu roboţi şi distracţie. Copiii cuceresc lumea tehnologiei la Ploieşti! • Podul de la Blejoi s-a redeschis, dar şantierul rămâne deschis. Autorităţile critică întârzierile şi pagubele colaterale • Protest al angajaţilor ANAF la Ploieşti • Vacanţă cu roboţi şi distracţie. Copiii cuceresc lumea tehnologiei la Ploieşti! • Podul de la Blejoi s-a redeschis, dar şantierul rămâne deschis. Autorităţile critică întârzierile şi pagubele colaterale
Continuă prigoana asupra angajaţilor CSM Ploieşti! Două persoane mutate pe alte posturi în cadrul clubului!
14 noiembrie 2023
Din aceeaşi categorie:
PSD Prahova îi îndeplineşte dorinţa lui Volosevici! Avocatul Botez exclus pentru că vrea legalitate!
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Viceprimarul Săraru vrea locuinţă de serviciu....sau decontarea navetei de la Bucuresti!
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare