Reiau cu plăcere şi satisfacţie postarea pe facebook a distinsului meu prieten Vasile Nanea, o părere de nota 10 cu felicitări!, la care subscriu intru-totul. Iat-o:
„Ştirea că preşedintele Iohannis a pierdut definiv-definitiv una din cele şase case, după procese de aproape două decenii, e proaspătă şi rumenă ca un cozonac tocmai scos din cuptor, cu nucă, stafide şi cacao, şi bun de mâncat după vreo jumătate de oră, însoţit de un vin sec roze, ca la Crăciun. De ce un pahar-două de vin? Pentru că trebuie sărbătorit un pic acest eveniment, aşteptat atâta amar de vreme de mulţi români, dar şi de oareşcare străinătate!
Casa - înapoi, banii obţinuţi pe chirie atâţia ani - înapoi! Plus cheltuielile de judecată, care vor fi suportate din buzunarul prezidenţial.
Azi pot să spun că statul în care trăiesc este unul de drept. O spun cu satisfacţie, chiar cu mândrie. Doar astăzi, deoarece în zilele următoare bănuiesc că nu va mai fi la fel.
Făcând un calcul estimativ, dintr-o săptămână doar o zi, cel mult două, avem stat de drept. În rest, acesta e de-a dreptul mafiot, vorba fostului preşedinte Băsescu, căruia nu-i mai place nimic de când a ieşit la pensie. De parcă ar fi fost 10 ani preşedinte în altă ţară, nu în România.
Un singur lucru mă preocupă şi chiar mă transformă într-un insomniac: ce fel de discursuri va mai ţine acest preşedinte compromis atunci când va trebui să vorbească despre lupta împotriva corupţiei? Când se va instala la catedră, ca un fost profesor de fizică, şi va trebui să vorbească elevilor săi, adică nouă, ca la ora de dirigenţie, despre cinste, corectitudine, sau chiar moralitate, despre intenţiile sale de a transforma în bine această ţară...Cum se va descurca?
Mărturisesc faptul că nu am atâta imaginaţie, dar Dumnezeu mă va ajuta să constat pe viu acest lucru. Într-o situaţie ca aceasta, un om normal se ascunde de lume, sau pleacă definitiv din fruntea acesteia, sau iese în faţa ei şi recunoaşte public, dar foarte apăsat: DA, AM GREŞIT!
Pentru că ştiu cu siguranţă că aşa ceva nu se va întâmpla, lăsaţi-mă să-mi savurez cozonacul meu, pufos, rumen şi cald, închinând un pahar cu vin şi în sănătatea dumneavoastră. Pentru că românul cam asta face, şi când e supărat, dar mai ales când e vesel. Noroc!”
.jpg)
