Cine este Marcel Chiriţescu? Răspunsul îl găsim chiar într-una din cărţile sale autobiografice, intitulată "Supravieţuind Infernului, C.R.", în prefaţa căreia se menţionează: " ... un fost deţinut politic, condamnat În 1959 (când avea doar 18 ani – n.a.), la muncă silnică, pentru "crima" de uneltire împotriva ordinii sociale, prin apartenenţa sa la organizaţia patriotică anticomunistă "Vulturul", din care făceau parte mai mulţi elevi ai Liceului "Ioniţă Asan" din Caracal. Toţi, tineri sensibili, dornici de acţiune, educaţi în spiritul devotamentului total faţă de valorile naţionale, creştine, istorice şi tradiţionale ale poporului român, care doreau să fie liberi şi proprii stăpâni. Experienţa teribilă a detenţiei, la o vârstă atât de fragedă, l-a marcat pentru tot restul vieţii. Pe de o parte, de universul plin de tandreţe şi de experienţele sentimentale ale copilăriei, pe de altă parte, de injustiţia, teroarea şi confruntarea permanentă cu moartea, care l-au maturizat rapid."

Marcel Chiriţescu s-a născut la 22 iunie 1941 într-un sat din judeţul Olt, exact în ziua când trupele armatei române primeau de la mareşalul Antonescu memorabilul ordin "Vă ordon, treceţi Prutul!". Un eveniment predestinat parcă la o viaţă agitată, în căutarea perpetuă a dreptăţii şi adevărului.

După executarea celor cinci ani de "reeducare", într-un lagăr de muncă silnică, este eliberat, ca urmare a unui Decret de graţiere colectivă, emis de şeful statului, Gh, Gheorghiu-Dej. Imediat, se înscrie la Facultatea de Medicină Veterinară Bucureşti. Avea 23 de ani ... În anul III de studii, cunoaşte o studentă de la aceeaşi facultate, cu care avea să se căsătorească un an mai târziu.

La terminarea facultăţii (1971), lucrează ca şef de fermă la CAP Mizil, apoi ca director al Complexului de creştere şi exploatarea vacilor de lapte din aceeaşi localitate. Din motive politice, este însă retrogradat ca medic epizootolog.

După Revoluţia din Decembrie '89, dintr-un paria al societăţii comuniste, ajunge parlamentar. În această perioadă, face parte din mai multe comisii speciale. Lucrează 7 (şapte) ani în structurile M.I., ca şef la Direcţia pentru educaţie, cultură şi sport. Revine apoi la meserie, activând la Poliţia veterinară, după care se transferă la SC "Termoelectrica"SA. În prezent este director de marketing al unei firme private.

- Cum s-ar putea autodefini dr. Marcel Chiriţescu, acum, în pragul aniversării a 68 de ani de viaţă, cu bune şi mai puţin bune?

- Cred că e obligatoriu să spun că sunt medic veterinar, că îmi place această profesie, pe care am făcut-o, întotdeauna, cu conştiinciozitate. Aşa am fost educat în familie, ca tot ceea ce voi face în viaţă să îmi închipui că o fac pentru mine. Am nişte crezuri, nişte principii şi aspiraţii personale, majoritatea conturate chiar în plan politic.

- După dramatica experienţă politică din 1959, cum a trăit "nihilistul" Chiriţescu Revoluţia din Decembrie '89? Încotro şi-a luat zborul acel "Vultur", devenit acum mult mai matur?

- Prin naştere, sunt un socialist convins. Ca atare, am intrat şi activat în FSN, devenit, după cum se cunoaşte, partid, care şi-a propus ca doctrină principiile unui socialism adevărat, de tip suedez, caracterizat prin drepturi şi libertăţi depline, unde oamenii se pot exprima la adevărata lor potenţă profesională, statul având doar obligaţia de a-i sprijini pe cei care, dintr-un motiv sau altul, nu-şi pot permite un trai decent.

- Parcă şi preşedintele Iliescu şi-a propus promovarea unei asemenea doctrine în cadrul FSN, dar...

- Dar el nu a avut curajul să continue, gândindu-se la acuzele care i se puteau aduce ca fost membru marcant al Partidului Comunist. Dacă FSN ar fi perseverat cu acest proiect suedez, cred că ţara noastră ar fi evoluat mult mai rapid, mai ales din punct de vedere al prosperităţii românilor.

- Aţi fost deputat în primul Parlament al României şi director în MI. După cum vă cunosc eu, cred că aţi fost foarte activ. Puteţi menţiona câteva iniţiative?

- Revoluţia mi-a schimbat, în bine, destinul. Am făcut parte din primul Parlament al Adunării Constituante, după care am fost cooptat în structurile Ministerului de Interne, unde am activat, timp de şapte ani, ca şef al Direcţiei educaţie, cultură, sport. În această calitate, am desfăşurat o intensă activitate. Unul dintre demersurile mele reuşite a fost transformarea miliţiei în poliţie. Ca parlamentar, am coordonat Comisia de cercetare a abuzurilor comise de maghiari faţă de etnicii români din judeţele Covasna şi Harghita. Faptele criminale ale maghiarilor contra românilor, constatate la faţa locului, m-au oripilat! Ele au fost prezentate publicului şi dezbătute în Parlament, dar Raportul întocmit de noi, cei din Comisie, a fost tipărit schilodit, din el au fost scoase pasajele referitoare la crime. Motivul invocat pentru trunchierea Raportului a fost "să nu-i supărăm pe unguri!" Eu şi prof. Ţurlea am protestat împotriva acestui demers, dar degeaba. Raportul, tipărit în 6 (şase) limbi de largă circulaţie, a fost depozitat în subsolul Senatului, de unde, ulterior, am aflat că a dispărut! Ca adjunct al şefului Corpului de control al Ministrului de Interne, am coordonat o Comisie de cercetări speciale, despre care pot spune multe lucruri, dar e mai bine să nu le spun (!?!) Pot, totuşi, să spun că am avut misiunea de a¬i cerceta pe toţi angajaţii Ministerului de Interne, de la cap la coadă. E adevărat că nu am reuşit să facem "curăţenie" în M.I. - ar fi trebuit să-i dăm afară pe toţi, aşa cum doreau partidele istorice - dar eu, mai moderat, am considerat că instituţia trebuie să funcţioneze în continuare; de unde să luăm cadre noi? Astfel că am fost obligaţi de situaţie să-i menţinem în structură pe cei care prezentau o oarecare încredere. Realitatea este că, în pixul meu, a stat, atunci, soarta multor oameni din minister!

- Vă propun să lăsăm politica şi să intrăm puţin în agricultură, un domeniu care vă "arde", sunt sigur.

- Ăsta e un subiect care mă arde, într-adevăr, de aproape 20 de ani. Eu am lucrat în agricultura socialistă, în zootehnie, un sector al naibii de greu. Totuşi, la unele specii de animale, se înregistrau rezultate remarcabile. Aveam în ţară un mare complex de creşterea porcilor, din carnea cărora se procesau produse de înaltă calitate pentru trupele NATO! Acum, zootehnia e la pământ! La sectorul bovine însă - unde am activat şi eu - era jale! Nu pentru că bovinele nu ar fi fost productive, ci pentru că nu aveam hrana necesară pentru ele. Trepăduşii din jurul lui Ceauşescu îl ameţeau cu raportări de producţii extraordinare, care făceau ca suprafeţele destinate culturilor furajere  să fie destinate culturii cerealelor. Astfel, bovinele mâncau doar diverse tocături şi dejecţii avicole! Atunci, pe vremea aia, România era totuşi o ţară care producea legume, tomate şi fructe de foarte bună calitate, exportate, mai ales în Germania şi în ţările nordice. Acum, agricultura e zero! Am auzit că ar exista o firavă agricultură ecologică, pentru export, dar eu nu am văzut aşa ceva...

- Ce s-ar putea face, totuşi, pentru revigorarea agriculturii, măcar la nivelul atins, pe alocuri, de CAP-uri şi lAS-uri?

- Desfiinţarea sistemului cooperatist, în 1990, a fost o mare greşală. Marile producţii agricole din ţările civilizate se obţin numai prin astfel de cooperative. În Franţa, de exemplu, întreaga suprafaţă agricolă şi arabilă a ţării este cooperatistă. La noi, pământul s-a fărâmiţat în bucăţele. Dar nici această bucăţică de pământ, din gospodăria ţărănească, nu produce mare lucru. Să nu uităm că nu prea mai există ţărani buni de muncă. Cei care au plecat la oraşe, în anii socialismului, ca să lucreze în industrie, e greu să mai revină la baştină, chiar dacă au rămas şomeri. Cum să renunţe ei la condiţiile de bloc pentru casa de la ţară - fără gaze, apă, canalizare! Totuşi, gospodăria ţărănească poate fi repusă pe picioare, dacă se vrea. E nevoie, pentru asta, de sprijin financiar, material şi facilităţi legate de achiziţionarea produselor. Acum e o adevărată batjocură asupra proprietarului de pământ, căruia i se dă doar 50 de bani pe kilogramul de grâu! O aberaţie! În atari condiţii, produsele noastre nu pot concura cu cele de import, care vin la preţuri mai mici, pentru că în străinătate agricultura este subvenţionată. Guvernul ar trebui să se gândească, serios, la înfiinţarea unei bănci agricole (CEC-ul, bunăoară, care dintotdeauna a fost o bancă populară). O astfel de bancă de stat ar putea acorda credite cu dobânzi modice, de maxim 4-5%. Şi transformarea "Tractorului" Braşov  într-o uzină de produs tractoare şi agregate agricole de mici dimensiuni, foarte utile ţăranilor proprietari de pământ de până la 5 ha, ar fi fost o soluţie, dar această mare uzină s-a desfiinţat! Asta e, guvernanţii noştri, din păcate, nu mai au demult grijă de pământul pe care calcă. Ei au uitat că, în regimul ăla "blestemat", agricultura, împreună cu industria de armament, au scos ţara din impas.

- Acum am intrat însă în UE, unde trebuie să ne supunem comenzilor externe, despre care propun să nu mai vorbim. Să abordăm un subiect drag dumneavoastră: pasiunea  pentru cuvântul tipărit.

- Pe vremea când lucram în MI, aveam în subordine şi presa, respectiv publicaţiile "Pentru patrie" şi "Poliţia română". Tot atunci am propus şi realizat apariţia, în fiecare judeţ, a unui jurnal propriu, pentru a se comunica mai uşor cu societatea civilă. Spre literatură m-a "împins" un gazetar profesionist de la revista "Pentru patrie", care a văzut în mine un posibil scriitor. Acest sfat m-a făcut să urmez nişte cursuri de jurnalism. Acum chiar sunt membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din România. Până acum am scris patru cărţi, publicate, şi mai am încă două în sertar, care nu cred că vor vedea curând lumina tiparului, din lipsă de fonduri! Una dintre ele, chiar îmi pare rău că nu o pot tipări. Se intitulează "Prigoana" şi conţine întâmplări, evenimente şi documente unice, necunoscute, legate de epurarea etnică a românilor, începută în anii '90 de către ungurii din Covasna şi Harghita, acţiune mârşavă, care pare deja finalizată...

- În încheiere, vă mai întreb ceva: chiar nu vă mai tentează să intraţi în politică?

- Aş vrea, dar pentru oameni "răzvrătiţi" ca mine, se pare că nu prea mai este loc ...

(mai, 2009)