Clubul Sportiv Municipal Ploieşti iese din clasamentul pentru anul 2022 al academiilor de fotbal din România. Clasamentul este realizat anual de Federaţia Română de Fotbal fiind punctate mai multe criterii. Bineinţeles, dacă respectivul club depune un dosar pentru licenţierea respectivă!
Singurele cluburi din Prahova prezente în clasament sunt Petrolul (locul 20- 78,5 puncte în 2022, faţă de 71 de puncte în 2021) şi Petrosport Ploieşti (locul 46- 39,5 puncte în 2022, faţă de 42,3 puncte în 2021).
Federaţia Română de Fotbal punctează şapte domenii de bază pentru performanţa în fotbalul juvenil: strategia de viitor, echipe şi jucători, staff tehnic, staff suport, antrenamente şi meciuri, infrastructură şi facilităţi, rezultate. Fiecare domeniu are mai multe subcategorii. Punctajele obţinute pentru fiecare domeniu aduc clasarea pe un anumit loc în clasamentul realizat anual.
Este incredibilă absenţa CSM Ploieşti din acest clasament în condiţiile în care clubul are 14 antrenori angajaţi la Secţia Fotbal, deţine în administrare stadionul Ilie Oană, baza sportivă Lukoil şi are la dispoziţie terenurile sintetice din Parcul Municipal Vest. Deci condiţii de antrenament excelente pentru performanţă! Plus, o mulţime de bani publici cheltuiţi...ca să nu spunem ...sifonaţi! În schimb, un club mic, privat, care se chinuie cu închirierea pe bani mulţi a diverselor baze de antrenament, Petrosport Ploieşti este în continuare în clasamentul academiilor.
Suntem curioşi ce explicaţie va da mangerul Valeriu Răchită faţă de ieşirea din clasament al CSM Ploieşti, mai ales că prin diverse emisiuni TV se laudă cu proiectul lui nemaivăzut privind dezvoltarea Academiei CSM...Probabil că este atât de strălucit proiectul managerului-antrenor-consilier de director, încât le-a luat ochii reprezentanţilor FRF care au uitat să indroducă clubul care funcţionează exclusiv din fonduri de la bugetul local în clasamentul academiilor! Şi mai ales ce explicaţie are şi Cristi Nica, actualul şef al Structurii Sportive, cel în sarcina căruia pică elaborarea şi trimiterea dosarului Academiei CSM la Federaţia Română de Fotbal.
Dar, probabil, aşa cum ne-am obişnuit, nimeni nu va fi vinovat, nimeni nu va fi sancţionat, că doar banii publici sunt...fără număr, fără număr!!!
Clasamentul tuturor Academiilor de fotbal din România îl găsiţi AICI.