La aproape 24 de ore de la conferinţa de presă în care prezentarea lui Marius Stan ca preşedinte al clubului s-a tranformat într-un război ciudat, care a avut ca şi concecinţă plecarea Veoliei rămâne o singură întrebare: Petrolul încotro?
Lucrurile nu sunt aşa de simple precum am auzit pe la colţuri: facem altă echipă şi ne înscriem în Liga a 6 a sau a 7a....Un alt Petrolul în acest moment e cam imposibil să se reînfiinţeze, deoarece mărcile sunt deţinute de clubul actual sau mai bine zis de clubul care exista până ieri la ora 13.20.
De aici, va începe un adevărat război juridic, în care suntem convinşi că orgoliile nu vor duce la nimic bun. Conform noului statut al clubului, asociaţia sportivă este compusă din membrii fondatori, adică fostele glorii ale Petrolului, din asociatul partener(adică Veolia) şi din asociaţi susţinători.(din care fac parte mai multe persoane din stafful Veoliei)
În urmă cu ceva timp am scris că noul statut al clubului dă puteri depline Veoliei şi foarte multă lume s-a supărat acuzându-mă că vreau răul clubului. De fapt, încercam să arăt adevărul şi să demonstrez că fără Veolia nu prea există soluţii şi că dacă Veolia nu vrea, Petrolul nu mai există.
Astăzi Veolia a plecat, deja se vorbeşte despre finanţarea Botoşaniului, despre reînfiinţarea unui alt Petrolul....vorbe şi cam atât.
Din păcate, chiar dacă suporterii au reuşit să lase deoparte duşmăniile personale şi să vorbească aceeaşi limbă, până la începutul noului sezon al Ligii a doua nu mai e aşa mult. Iar până atunci trebuie găsit un nou preşedinte, un nou antrenor, un lot de jucători şi ceea ce este mai important vor trebui găsiţi BANI pentru a asigura aceste lucruri. La Liga a doua niciun fotbalist nu va veni să joace la un club aflat în incertitudine, mai ales că sunt multe exemple în fotbalul românesc despre salarii neplătite cu lunile. Iar finanţatorii nu vor veni niciodată la un club sinonim cu scandalul. Oamenii cu bani sunt discreţi, evită circul mediatic şi vor linişte.
Dar înainte de a visa la un nou start într-un nou sezon trebuie rezolvată retragerea Veoliei din asociaţia sportivă, iar după cum se poate observa în documentul de mai jos, firma franceză cam deţine supremaţia în "bucătăria internă" a clubului.
Deci, cu mărcile concesionate către asociaţia din care Veolia face parte, legal, slabe şanse de reînfiinţarea unui nou club înainte de vara anului 2020, atunci când mărcile se vor reîntoarece la Primăria Ploieşti, dacă obiectivul de ajungere în Liga 1 nu va fi atins (iar la această oră, Liga1 pare o utopie)
Apoi se pune problema actului juridic de înfiinţare a echipei, în care conform regulamentelor sunt trecuţi trei membri fondatori. Conform surselor noastre, unul dintre fondatori se pare că ar fi chiar Mădălin Mihailovici.
Cu aceste probleme juridice, foarte greu de desţelenit, se pune problema cum va exista Petrolul de mâine încolo.
Din păcate, Petrolul a ajuns din nou la un punct de răscruce, iar din punctul nostru de vedere, în acest moment lucrurile sunt teribil de complicate şi ar putea fi rezolvate doar cu foarte multă înţelepciune, fără ranchiună, fără orgolii personale şi fără duşmănie.
Deci, cum întrebam şi în titlul articolului: Petrolul, încotro?