Artem are 6 ani si a ajuns la Filipestii de Pădure la inceputul lunii aprilie, cu doar câteva zile inainte de Paste. Este din Odessa si a venit in România impreună cu mama si cu sora sa.
Este doar unul dintre cei 186 de copii ucrainieni inscrisi in scolile, liceele si grădinitele din Prahova, de la inceputul conflictului armat din Ucraina.
La vârsta la care băieţeii iti arată masinuta preferată, Artem iti povesteste despre război. Si te frapează sinceritatea unui copil mic.
„Prima bombă a căzut lângă blocul vecin. M-am speriat, mama plângea, sora mea era si mai speriată. Tata incerca sa ne linisteasca, să ne spună că e doar un joc. Dar stiu că era războiul despre care vorbeam la grădiniţă”, povesteste Artem si in ochi i se poate citi teama.
Oxana, mama lui Artem, ne spune că a decis să plece la două săptămâni de la inceputul războiului. Iniţial au crezut că se va termina repede si că civilii nu vor avea de suferit. Dar când blocul vecin a fost distrus de o rachetă au inteles că nu este o glumă si sunt parte a unui război pe care nu si l-au dorit. Are 35 de ani si doi copii mici. Anna, sora lui Artem, are 11 ani. La Odessa studia desenul si ii este dor de colegii ei de clasă. Oxana si-a găsit un loc de muncă in localitatea care i-a adoptat provizoriu. Lucrează intr-o fabrică de mezeluri si e multumită că poate să le asigure celor doi copii ceea ce au nevoie. Nu vor să plece spre Germania sau Polonia desi are rude acolo. Speră să se termine războiul si să se poată intoarce in sigurantă la sotul său.
Artem se uită zâmbind la noi si intervine in discutie. „Mama vrea inapoi la Odessa, dar eu nu plec de aici. Să vină tata să stea cu noi, pentru că mie imi este frică de război, iar aici este liniste. Bombele sunt rele si nu vreau să mai aud zgomotele alea”, ne spune pustiul.
Deja stie foarte multe cuvinte românesti si se intelege usor cu colegii de clasă. Este in clasa pregătitoare si este multumim că este in clasă cu incă un băieţel ucrainian, Mişa.
„Ne este greu cu limba română, dar matematica e usoară. Doamna ne ajută la teme si are grijă de noi”, spun cei doi băieţi.
„A fost foarte greu să accept copiii ucrainieni in clasă. Reusim să comunicăm in engleză, dar cei doi băieţi deja se descurcă in limba română. Am incercat să ii integrez in clasă, iar copiii i-au primit cu braţele deschise. Artem este extrem de vesel si de pus pe glumiţe. Mişa este mai timid si mai serios”, ne-a povestit Andreea Cojocaru, invăţătoarea celor doi.
Artem si Mişa sunt doar doi dintre cei şapte copii ucrainieni care invaţă in scolile din Filipestii de Pădure. Anna este in clasa a cincea si are dificultăţi in a se intelege cu colegii de clasă. Cu profesorii foloseste foarte mult Google Translate si cel mai bine se descurcă la matematică si engleză.
Toti copiii ucrainieni stabiliţi temporar in comuna prahoveană au la dispoziţie un psiholog, vorbitor de limbă rusă.
Dar chiar dacă in România copiii au găsit liniste nu vor uita niciodată traumele trăite acasă, in Ucraina. Iar dacă mamele isi doresc să se intoarcă acasă, copiii nici nu vor să audă de asa ceva.
Vor liniste si pace, vor să se joace fără a le fi teamă de bombe si gloanţe.
In anul şcolar 2022-2023, 3.036 de elevi şi preşcolari ucrainieni sunt înscrişi cu statut de audient în şcolile publice şi aproximativ 837 preşcolari şi elevi înmatriculaţi cu statut de elev.
Material realizat cu sprijinul unei burse din cadrul proiectului „Consolidarea rezilienţei democraţiilor vestice ca reacţie la războiul din Ucraina şi la consecinţele acestuia la nivel european şi mondial” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate România şi Moldova.
