Marţi, 3 decembrie 2024 - 7:50:15
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

CĂTĂLIN BOTEZATU – a XVI-a prezentare la New York Cuture Fashion Week


18 martie 2013

Femeia ca sursă de inspiraţie pentru colecţia Birds

          Cătălin Botezatu a participat pentru al nouălea an consecutiv la renumitul festival de modă  New York Cuture Fashion Week. Creatorul s-a prezentat impecabil şi a pus în scenă un show nemaipomenit, cu păsări, colivii şi modele de top.

 

Aş dori să-mi povesteşti puţin despre cum a fost la New York Cuture Fashion Week, eveniment care s-a desfăşurat luna trecută şi unde ai fost extrem de apreciat?

 

Pentru mine este deja obişnuinţă să merg la Săptămâna modei de haute cuture de la New York. Este a şaisprăzecea oară când particip la acest eveniment şi este prezentarea cu numărul 32 pe care o fac pe continentul american.

 

          Îţi mai aduci aminte de prima prezentare pe care ai avut-o pe meleagurile americane?

 

Dacă bine îmi aduc aminte, prima mea prezentare pe care am avut-o pe continentul american a fost acum 15-16 ani, la celebrul hotel Hard Rock din Las Vegas, după care a urmat o pleadă de prezentări la diverse săptămâni ale modei: de două ori la Chicago Fashion Week, o dată la un eveniment de deschidere al unui mare mall din Chicago, apoi la Seattle Fashion Week, la Miami Feshion Week, Brooklyn Fashion Week de doua ori,  alte două prezentări pe Broadway şi nu în ultimul rând cele 16 prezentări de la New York Cuture Fashion Week. Aceste prezenări s-au desfăşurat în locaţii deosebite, care mai de care mai glamour.

          Ai fost apreciat şi aplaudat de peste 3.000 de oameni. Cum te-ai simţit în acel moment?

 

De fiecare dată când merg la New York o fac cu plăcere. Mă simt extraordinar de bine acolo şi îmbin utilul cu plăcutul. Întotdeauna, după ce trăiesc clipele acelea de emoţie şi nu în ultimul rând de împlinire, după terminarea show-ului merg împreună cu echipa mea, cu familia mea pot spune, pentru că suntem ca o familie (Mirela Vescan, care îmi asigură machiajul pentru fiecare prezentare şi Laurent Tourette, cel care îmi asigură coafurile), pe Broadway. Ne-am făcut deja un obicei în a merge şi mânca în anumite localuri şi restaurante sau în a străbate la pas străduţele boeme ale celebrului cartier SoHo din New York sau aleile frumos iluminate din Central Park. Ne place să facem plimbări romantice şi pline de candoare, mergem la pas pe straduţele din New York, până când facem bătături în tălpi.  Asta este cam tot ce facem noi la New York şi mă simt minunat de ficare dată când păşesc pe continentul american, atât eu, cât şi colegii mei.

 

          Nu te-a tentat niciodată ideea de a te stabili la New York?

 

Nu! Categoric nu! Am avut un milion de oportunităţi, dar am preferat să rămân în România. Am avut două iubite care stăteau în New York şi am trăit acolo ani de zile, iar acest oraş devenise pentru mine a doua casă. Cele două mari iubiri, Michells şi Kally, locuiau în New York şi ajunsesem să fac naveta România – New York la fiecare sfârşit de săptămână. Kally avea chiar o reşedinţă în Miami şi obişnuiam să merg foarte des acolo. Nu am fost tentat să rămân în America. Ştiu ce înseamnă această ţară. Am trăit demult visul american şi tocmai pentru că ştiu că orice vis se termină mai devreme sau mai târziu, încerc să iau doar partea reală a vieţii.

 

          Nu eşti singurul care spune că nu este tentat să rămână în America. De ce? Nu sunt alte posibilităţi acolo?

 

Eşti tentat să rămâi acolo atunci cănd ai un job, un feed-back, când ai o şansă. Eu nu pot spune că nu am avut şansele acestea. Le-am avut şi le am în continuare, iar oportunităţile mele sunt majore, mai ales că de curând am deschis şi un club în Miami, Club Bamboo. Practic viaţa mea există deja acolo, dar indiferent de cât de des aş merge in SUA, nu m-aş stabili acolo. Casa mea, prietenii mei, iubitele mele, viaţa mea, sentimentele, suferinţele şi adevăratele mele realizările înseamnă România şi vor rămâne până la moarte aici în România.

 

          Aş vrea să îmi spui ce te-a inspirat atunci când ai creat colecţia Birds?

 

Întotdeuna, inspiraţia unei colecţiei pleacă de la o stare, de la emoţie, de la un film care ţi-a plăcut în mod deosebit sau chiar de la o carte pe care ai citit-o şi te-a impresionat. De data aceasta, inspiraţia a plecat de la eterna sursă, care este femeia. Femeia independentă, femeia ca o pasăre, care trebuie să fie mereu liberă, o pasăre pe care noi bărbaţii o închidem uneori într-o colivie de aur sau poleită cu aur şi începem să o preţuim cu adevărat atunci când ea îşi ia zborul şi nu o mai avem. Tocmai de aceea, colecţia Birds este un omagiu adus femeii, libertăţii femeii. Este o colecţie care înseamnă: zbor, libertate, independenţă. E o colecţie de tip haute couture, care fost extrem de apreciată.

 

          Care au fost materialele pe care le-ai folosit pentru această colecţie?

 

De această dată am ales materiale fluide, materiale care te duc cu gândul la zbor, la multe aripi, ceea ce înseamnă multe trene, multe mâneci foarte lungi şi supradimensionate. Am folosit multe materiale preţioase (dantelă franţuzească, catifea elastică, mătase, voaluri organza), materiale tip metal, care au fost lucrate manual.Am vrut să folosesc ultimele noutăţi, ultimele tendinţe în ceea ce priveşte materialele şi texturile lor. De asemenea, am folosit foarte multe pene, fiind vorba de păsări, pene care s-au cusut manual pe rochii, dar care s-au ataşat atât la pantofi, cât şi la coafurile manechinelor. Laurent Tourette a realizat coafurile fetelor, coafuri inspirate din Haute coiffure francaise, iar Mirela Vescan s-a ocupat de machiaj, care a venit în completarea show-ului. A fost un machiaj extraordinar, tridimensional aş putea spune, pentru că dacă manechinele ţineau ochii închişi vedeai o pasăre, iar dacă îi deschideau, vedeai cu totul alta.

 

          Cine s-a ocupat de muzică, de scenariu, de pregătirea show-ului?

 

Am realizat o muzică specială pentru acest show şi m-am ocupat personal de proiecţia lui. Mie îmi place ca totul să fie un concept. Nu sunt adeptul  acţiunii în sine, de a face 10 hăinuţe şi gata. Aceea e prezentarea. Nu!  În momentul în care ma gandesc la o colecţie, încep să mă gândesc şi la schiţe, pantofi, accesorii, haine, muzică, regie, scenografie, machiaj, coafura. Stau de vorbă cu Laurent şi cu Mirela, le spun tema şi împreună alegem coafurile şi machiajul. Întotdeauna ideea principală a show-ului vine de la mine şi totul trece prin mâinile mele. Nu ştie nimeni mai bine decât mine să-mi pună în valoare colecţiile şi atunci eu ştiu exact ce muzică, ce coregrafie, ce proiecţii, ce machiaje, ce coafuri îmi doresc. Din acest motiv, eu vin cu ideea principală, iar ulterior sunt ajutat de cei din echipă, pentru a pune în practică tot ceea ce eu am gândit.

 

          Ştiu că ai lansat şi o colecţie de pantofi. Spune-mi câteva cuvinte despre ea.

 

Da, am lansat şi o linie de pantofi Catălin Botezatu şi GENO by Cătălin Botezatu. Sunt două linii, una destinată oricărui buzunar, pentru că preţurile sunt accesibile. Ele încep undeva la 200 de lei şi merg pâna la aproximativ 400-450 de lei. Cea de-a doua linie de pantofi, GENO DEL TU by Cătălin Botezatu este mai exclusivistă şi se opreşte undeva la 700-800 de lei, ceea ce zic eu că este destul de rezonabil pentru un pantof exclusivist, de lux. Aceste colecţii de pantofi sunt destinate atât femeilor, cât şi bărbaţilor. Sunt 15 modele pentru barbaţi şi 17 modele, în curând 20, pentru femei. Cu patru luni în urmă am lansat şi linia de ochelari Cătălin Botezatu, atât de vedere, cât şi de soare, pentru femei şi barbaţi. Anul acesta am reeditat şi parfumul Cătălin Botezatu pentru că stocurile s-au epizat anul trecut, lucru care nu poate decât să mă bucure. Am facut şi fac foarte multe lucruri şi îmi doresc ca în timp să devin acel creator de modă complet şi complex.

 

          Cât timp ţi-a luat realizarea colecţiei Birds?

 

Aaa...nu ştiu! Niciodată nu socotesc, pentru că încep o dată cu pantofii, uneori cu hainele, alteori cu conceptul show-ului şi le tot sucesc de pe o parte pe alta până când le pun cap la cap pe toate. Depinde, în general, de cât timp am. Dacă am un deadline, atunci lucrez non stop, iar dacă timpul e lejer, atunci îmi place să mă lăfăi şi mă alint în creaţie. O colecţie poate dura de la două – trei săptămâni, la o lună – două. Am făcut colecţii şi într-o săptămână.

 

          Ai avut de-a lungul carierie momente tensionate, momente în care nu ţi-au ieşit lucrurile aşa cum ţi-ai fi dorit tu?

 

Tensiuni există tot timpul, dar nu tensiuni care nu se pot controla. Nu prea mi s-a întâmplat ca lucrurile să nu iasă aşa cum am vrut eu, cel puţin din punct de vedere profesional. Ştiu foarte bine ce vreau în viaţă şi nu visez la cai verzi pe pereţi. Proiectele mele sunt foarte stricte, foarte bine determinate în timp şi spaţiu şi cam tot ce îmi doresc să fac, realizez.  Dacă de exemplu îmi doresc un anumit model pentru o prezentare, fac tot posibilul şi ajung să am acel model. Deci nu prea mi s-a întâmplat, până acum cel puţin, ca lucrurile să nu iasă aşa cum am vrut eu.

        


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro