Când ziariştii delirează pe televizor, iar lăutarii confundă maneloteca cu politica, citezi versul de ţară al unor clasici în viaţă, "Foicică, foi ca plopul, mamă... unde mi-e norocul!" şi îţi spui resemnat în gând că omului sărac nici boii nu-i trag, îi cade pâinea în rahat şi are erecţie în biserică.
Cu pios fariseism, vagaboante în sutană, manipulează constant turme nu de ovine, ci de indivizi, cel mai probabil înrudiţi cu regnul vegetal.
Istoriceşte constituită cu jertfă, ţara, buchet udat în valuri şi legată la brâu cu cingătoarea straşnică a Carpaţilor, este asemenea unei libertine cu pofte nebuneşti, care caută cu sadism cotropitorul absolut.
De ce sunt oare românii împotriva românilor? Pentru că sunt proşti? Nu. Românii nu sunt proşti, dar se împart în două categorii: foarte bogaţi şi foarte săraci.
Fără onoare şi fără demnitate doar de dragul îmbogăţirii? Mentalitatea sărăcăcioasă şi incultă a multor inşi, a născut un monstru social numit prostituţia colectivă. Mulţi tind către obţinerea pe orice cale a puterii, considerând astfel că scopul scuză mijloacele. Unii merg pe leşuri, alţii comit fapte nedemne, iar alţii, prinşi în beţia puterii se căiesc amarnic când constată că fericirea sălăşluieşte în simplităţi, iar sănătatea, şubrezită în urma compromisurilor infame, nu mai poate fi dobândită.
Izvor nesecat de cuvinte poleite cu aur, sunt vorbele grăite, îmbelşugate de promisiuni pompoase din preajma campaniilor electorale. Atunci, turmele se transformă brusc în alegători suverani. Responsabili de prosperitatea naţiei, aleşii se conformează rapid şi se conturează în consecinţă după chipul şi asemănarea alegătorilor.
Unii dau semne firave de trezire şi tresari brusc, crezând astfel că se vede lumina de la capătul tunelului. Omitem cel mai important aspect. Acela că trăim în ţara extremelor. Laptele şi mierea curg, dar imaginar cu ajutorul Fetei Morgana, într-un deşert aprig al sărăciei româneşti.
