Meciul tur al barajului pentru promovarea în Liga a 3 a, disputat de Petrolul 95, duminică după amiază, pe stadionul municipal din Olteniţa a demonstrat că în judeţul Prahova fotbalul privat nu este privit cu ochi buni de către conducerea AJF Prahova. Niciun oficial al fotbalului prahovean nu a mers la Olteniţa pentru a asista la desfăşurarea partidei şi asta, în ciuda faptului, că băieţii lui Daniel Chiriţă reprezentau întreg judeţul.
Este pentru prima oară, în ultimii 30 de ani, când cei care coordonează fotbalul de amatori din judeţ nu sunt prezenţi la meciul de baraj şi nici nu ies public cu un mesaj de încurajare.
Probabil că preşedintele Silviu Crângaşu este prea ocupat cu activitatea echipei de handbal Activ Prahova şi nu a mai găsit răgaz (nici măcar în weekend) pentru sportul pe care îl păstoreşte de mai bine de 15 ani. Sau, cine ştie, Crângaşu nu a dorit să îl supere pe Iulian Dumitrescu, preşedintele CJ Prahova, ştiută fiind apropierea acestuia de judeţul Călăraşi...
E drept, că există zvonuri pe la colţuri că domnia sa nu ar mai dori un nou mandat în fruntea AJF Prahova, pregătindu-şi un post de preşedinte onorific.
Oricum se vede cu ochiul liber că AJF Prahova încurajează doar cluburile finanţate din bani publici, deşi în plină pandemie ar cam trebui să se inverseze rolurile. Nu de alta, dar primarii au foarte mari cheltuieli legate de gestionarea măsurilor anti-coronavirus şi nu prea mai sunt fonduri disponibile pentru finanţarea echipelor de fotbal.
Solicităm public o explicaţie din partea AJF Prahova pentru absenţa oficialilor de la meciul dintre ACSM Olteniţa şi Petrolul 95 şi poate că, măcar în al 12 lea ceas vor găsi timp măcar pentru a posta un mesaj de felicitare pentru Petrolul 95, echipa lui Daniel Chiriţă, ploieştenii reuşind să câştige meciul tur al barajului cu scorul de 0-3. Returul va avea loc pe data de 23 mai, pe terenul de la baza sportivă a lui Chiriţă din parcul de la Sala Sporturilor.
Şefii AJF Prahova au ignorat total barajul de promovare în Liga a 3 a! Petrolul 95, singuri împotriva tuturor!
17 mai 2021
- Tags:
- ajf prahova,
- daniel chirita,
- petrolul 95
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
-
Retragere strategică: Elena Udrea îşi amână şansa la eliberare condiţionată din cauza unui blocaj administrativ
-
Filtre-surpriză la primele ore ale dimineţii! Poliţia rutieră din Prahova, în ofensivă împotriva accidentelor
Anul - ediţia nr. 3796
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 iulie 2025
Autentificare
Autentificare