Oraşul american Detroit se află în pragul falimentului şi va fi pus sub administrare specială. Noua măsură poate implica închiderea unor departamente întregi ale primăriei, modificarea contractelor de muncă , vânzări de active şi rescrierea legislaţiei, scrie AFP.
Guvernatorul statului Michigan, Rick Snyder, urmează să numească un administrator special pentru Detroit în următoarele zile, astfel încât să se evite intrarea în incapacitate de plată a oraşului.
Leagănul industriei americane a automobilelor, supranumit „Motor City”, a devenit un simbol al sărăciei şi violenţei urbane,
Primăria duce lipsă de lichidităţi, are un deficit bugetar de 100 de milioane de dolari şi datorii de peste 14 miliarde de dolari.
În prezent, alte patru oraşe din Michigan, mai mici decât Detroit, ca şi trei circumcripţii şcolare se află sub administraţie specială, dar reuşita programelor nu este totală.