Serghei Filin a fost atacat joi seară, la o oră târzie, de un necunoscut, care l-a stropit în zona feţei cu acid, la parterul imobilului în care acesta locuieşte, în centrul Moscovei, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia de presă Interfax.
Balerinul a fost spitalizat cu arsuri de gradul al treilea pe faţă şi pe ochi, a declarat Katerina Novikova, purtătoarea de cuvânt a Teatrului Balşoi, citată de agenţia Itar-Tass.
Potrivit televiziunii ruse, medicii se tem că pacientul îşi va pierde vederea, dar au spus că vor putea să se pronunţe abia peste două săptămâni. Ei consideră, de altfel, că Serghei Filin va avea nevoie de cel puţin şase luni pentru a se vindeca complet.
Recent, persoane rămase neidentificate au tăiat cauciucurile automobilulului deţinut de Serghei Filin, contul lui de Facebook a fost piratat şi informaţii destinate să îl compromită au fost publicate pe pagina sa, a informat Katerina Novikova.
Sursa foto: http://www.bolshoi.ru
Serghei Filin, directorul artistic al Teatrului Balşoi a fost atacat cu acid
18 ianuarie 2013
- Tags:
- atacat,
- balerinul,
- balsoi,
- compromita,
- facebook,
- katerina,
- novikova,
- piratat,
- serghei,
- televiziunii
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
-
Retragere strategică: Elena Udrea îşi amână şansa la eliberare condiţionată din cauza unui blocaj administrativ
-
Filtre-surpriză la primele ore ale dimineţii! Poliţia rutieră din Prahova, în ofensivă împotriva accidentelor
Anul - ediţia nr. 3796
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 iulie 2025
Autentificare
Autentificare