Institutul Naţional al Patrimoniului anunţă începerea lucrărilor de restaurare la o parte din Castelul Peleş - Terasa cu busturi şi Terasa Fântânii lui Adonis (terasa de sud-est).
Principalele lucrări care vor fi executate la cele două zone presupun consolidarea porţiunilor de zid prăbuşit al Terasei Fântânii lui Adonis, refacerea zidăriei din piatră, refacerea pavajelor, curăţarea şi tratarea tuturor elementelor din piatră cu remontarea acestora pe poziţiile iniţiale, consolidarea coloanelor fântânii centrale şi a coloanelor foişorului la Terasa cu busturi şi refacerea gazonului pe strat geodren etc.
Valoarea lucrărilor de consolidare-restaurare este de 955.769,75 lei TVA inclus, acestea urmând să fie executate într-un termen de 12 luni.
"Institutul Naţional al Patrimoniului, printr-un gest simbolic, de ziua onomastică a M.S. Regelui Mihai I, anunţă în mod oficial începerea lucrărilor de reabilitare a Castelului Peleş”, a declarat Alexandru Muraru, director general al INP.
În urma unei decizii de retrocedare, pe 1 martie 2007, Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite Regelui Mihai I. În iunie 2008, Regele Mihai I s-a întors oficial la Castelul Peleş, redevenit domeniu regal, după 60 de ani.