Marţi, 12 noiembrie 2024 - 2:34:50
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Fumatul ar putea fi interzis în spaţii închise


22 februarie 2015

Deputatul PSD Aurelia Cristea propune un lege prin care fumatul să fie interzis în spaţii închise.

„În urma numeroaselor mesaje primite de la cetăţeni, am elaborat un proiect de propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Intenţionez să depun proiectul în Parlament la finalul lunii viitoare, după o consultare prealabilă cu toţi actorii implicaţi: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, mass-media, reprezentanţii industriei HoReCa şi ai societăţii civile – militanţi antifumat, pacienţi, studenţi, elevi etc. Termenul de implementare al acestei iniţiative legislative, în cazul în care este adoptată, este de 1 ianuarie 2016”, transmite deputatul Aurelia Cristea.

Aceasta spune că motivele care au stat la baza acestor demersuri sunt cele ale „unei mame îngrijorate, care, pe deasupra, este şi deputat şi, implicit, primeşte sesizări din partea cetăţenilor”.

„Acest proiect de lege înseamnă, în primul rând, un pariu pentru generaţia tânără, o modalitate prin care tinerii să înveţe respectul reciproc şi să se obişnuiască să socializeze în baruri/restaurante/cafenele şi fără tutun. Să fie la modă să nu fumezi!

Fac apel inclusiv la fumători şi la proprietarii din HoReCa, pentru că nu este o lege a discriminării, este o lege pentru sănătatea noastră! În ciuda percepţiei generale, această lege nu va afecta industria HoReCa, ci va încuraja un nou tip de cultură, de comportament al consumatorilor, la care vor lua parte întreaga familie, inclusiv copiii, consumatorii de mâine.

Cred, sincer, că, prin asumarea unei astfel de atitudini colective, vom creşte calitatea vieţii noastre, a tuturor, atât a fumătorilor- care ar putea alege să se lase din comoditate, cât şi a “victimelor colaterale” ale fumatului pasiv!”, a mai adăugat Aurelia Cristea.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro