Joi, 28 martie 2024 - 6:11:06
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Realiatea TV este la un pas de încetarea emisiei


4 octombrie 2013

Insolvenţa va fi similară, de acum înainte, cu falimentul. Cel puţin pentru instituţiile media. Proiectului aprobat în şedinţă de guvern i-a fost adăugat un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat. Actul normativ nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial.

Întrebat dacă noul cod al insolvenţei se aplică retroactiv, Victor Ponta a răspuns: "Sincer nu sunt un practician în insolvenţă. Dacă mă întrebaţi ca jurist, regulile de procedură se aplică imediat. Dispoziţiile de fond se aplică pentru situaţiile viitoare. Vă vorbesc despre regulile de la procedura penală, nu ştiu cum e la insolvenţă. Regulile de procedură sunt de aplicabilitate imediată".

Proiectul legii insolvenţei a fost modificat cu doar o zi înainte de şedinţa de guvern în care a şi fost aprobat. Pe site-ul ministerului Justiţiei se regăseşte o variantă diferită faţă de cea publicată în data de 2 septembrie, atunci când proiectul de act normativ a fost suspus dezbaterii publice. Mai exact, a fost indrodus un articol care apare subliniat cu roşu şi care face referire la instituţiile mass-media aflate în insolvenţă. Articolul ar putea lăsa multe radiouri şi televiziuni fără licenţă, adică le-ar obliga să-şi suspende activitatea.

„În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului nr.504/2002, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizională, în sensul Legii audiovizualului nr.504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului” se spune în respectivul articol.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro