Sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 10:04:07
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Maria Sharapova, sportiva cel mai bine plătită din lume anul trecut


7 iunie 2014

Jucătoarea rusă de tenis Maria Sharapova, adversara Simonei Halep în finala French Open, ocupă locul 22 în Topul Forbes al celor mai bine plătite staruri din lumea sportului, cu venituri de aproximativ 29 de milioane de dolari anul trecut, fiind prima femeie în această ierarhie, potrivit Mediafax.
 
Maria Sharapova a ocupat prima poziţie pentru al nouălea an consecutiv, ultima perioadă analizată fiind iunie 2012 - iunie 2013. 
 
Averea Sharapovei este estimată la peste 100 de milioane de dolari.
 
Din suma de 29 de milioane de dolari pe care a câştigat-o într-un an, doar şase milioane de dolari sunt premiile obţinute la turneele de tenis, restul fiind reprezentat de contractele de imagine.
 
Veniturile Mariei Sharapova au "explodat" în 2004, când se impunea la Wimbledon, la vârsta de 17 ani, iar companii precum Nike, Head, Samsung Electronics, Tag Heuer, Porsche şi Evian se numără printre cele care şi-au asociat imaginea cu ea.
 
Sharapova, care locuieşte acum la Bradenton, în Florida, s-a lansat şi în afaceri, ea inaugurând în 2012 linia de bomboane "Sugarpova". 
 
Dulciurile sunt disponibile acum în 15 state, iar compania se aşteaptă să vândă 1,5 milioane de pungi de bomboane, la un preţ de 5-6 dolari pe unitate. Ea intenţionează să se lanseze şi în alte afaceri precum modă, accesorii şi make-up.
 
Cel mai mare contract de sponsorizare încheiat vreodată de o sportivă a fost cel dintre Sharapova şi compania amercană Nike, semnat în 2010, care îi aduce rusoaicei 70 de milioane de dolari în opt ani.
 
Rusoiaca a depăşit-o astfel pe numărul 1 WTA, americanca Serena Williams, care a câştigat 20,5 milioane de dolari, dintre care 8,5 milioane de dolari din tenis şi 12 milioane de la sponsori precum Nike, Wilson, Gatorade şi OPI, aflându-se pe locul 68 în topul general realizat  de Forbes.
 

Simona Halep şi Maria Sharapova se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 16.00, în finala turneului de la Roland Garros. Învinsa în acest ultim act va primi 1.300 de puncte WTA şi un premiu de 825.000 de euro, iar câştigătoarea turneului 2.000 de puncte şi 1.650.000 de euro.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro