Doliu în fotbalul românesc!
Dan Ştefan Chiţu, maestru emerit al sportului, patron al echipei de fotbal Poiana Câmpina, a încetat din viaţă în această seară, după o grea suferinţă, anunţă Câmpinatv.ro
Dan Ştefan Chiţu a fost una dintre cele mai importante personalităţi din lumea sportului, care şi-a legat numele de Câmpina. Pentru performanţele sale sportive, în anul 2002 a primit titlul de “Cetăţean de onoare al municipiului Câmpina”, iar în anul 2017 a primit şi titlul de "Cetăţean de onoare al oraşului Breaza".
În 1991 a preluat echipa de fotbal FC Poiana Câmpina, pe care a patronat-o (sub diverse denumiri) până în anul 2008, atunci când, din motive financiare, clubul s-a desfiinţat.
Omul de fotbal Adrian Teodorescu a fost în preajma lui Chiţu mai bine de 10 ani.
"În 1997 am fost la Poiana Câmpina ca jucător, iar din 2001 până în 2008, când echipa a dispărut din motive financiare, am fost vicepreşedintele clubului, cu Stefan Chitu presedinte. A fost o perioadă în care l-a Câmpina s-a făcut performanţă în fotbal, o colaborare frumoasă, cu amintiri deosebite. Este o pierdere pentru fotbalul românesc şi în principal pentru fotbalul prahovean. Condoleante familiei", ne-a declarat Adrian Teodorescu, al cărui nume a fost legat de Poiana Câmpina foarte mult timp.
Dan Chiţu avea 74 de ani
Condoleante familiei îndoliate!