Joi, 21 noiembrie 2024 - 3:41:21
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Transalpina este motiv de scandal între autorităţi


13 iulie 2014

Consilierul prefectului de Vâlcea şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj s-au filmat în timp ce mergeau cu maşina pe un tronson închis al drumului. Totul pentru a le demonstra celor de la Compania de drumuri că ţin degeaba şoseaua închisă, pentru că nu există niciun pericol.

După ce s-a filmat plimbându-se pe Transalpina, consilierul prefectului de Vâlcea a pus imaginile pe pagina de Facebok a Prefecturii ca să demonstreze că drumul nu este periculos. Nu a fost primul care a făcut această demonstraţie. Cu o săptămână în urmă, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi şefa Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România au făcut acelaşi lucru.

Parcurg la volan Transalpina, tocmai pentru a dovedi că se circulă, aşa încât mă pot considera un turist în vacanţă în ţara mea, în vacanţă la Rânca”, a spus Corina Martin. Potrivit Companiei de drumuri, cu toţii au încălcat legea, pentru că circulaţia pe Transalpina, între Rânca şi Sebeş, este închisă. „Eu nu ştiu cum pot închide ei drumurile când sunt atâtea drumuri care nu pot fi închise”, a declarat Dumitru Cornoiu, prefectul de Vâlcea.

Până la km 34 se circulă legal, pentru a ajunge la Obârşia Lotrului, mergem pe propria răspundere. Compania de Drumuri spune că circulaţia pe Transalpina, între localităţile Rânca şi Sebeş, este închisă deoarece lucrările nu au fost terminate, iar viaţa şoferilor poate fi pusă în pericol în lipsa parapetelor. Nu de aceeaşi părere este însă ministrul Transporturilor.

„Transalpina este un copil orfan, care n-are mamă, n-are tată şi încercăm să vedem prin serviciile de asistenţă socială să găsim o soluţie în acest moment. Este deschisă, atât doar că este drum în lucru, cu restricţiiile de rigoare”, a declarat  Ioan Rus.

Cei mai afectaţi de aceste restricţii sunt proprietarii de pensiuni. „E o rată a ocupării de 5-10%, suntem devastaţi, nu că ne-au afectat, e o tragedie şi nu numai cu mine, ci cu 90% din Rânca”, spune proprietarul unei cabane.

Lucrările la Transalpina au fost oprite acum doi ani, după ce firma omului de afaceri Nelu Iordache, care se ocupa de drum, a intrat în insolvenţă. Pentru a putea continua lucrările, autorităţile trebuie să organizeze o nouă licitaţie.

Sursa: digi24.ro

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro