Mai multe autoturisme au fost avariate, vineri după amiază, pe drumul care leagă Sinaia de Cota 1400, după ce mai multe autoturisme au derapat şi le-au lovit pe cele parcate, autorităţile luând măsura închiderii şoselei, transmite corespondentul Mediafax
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sinaia, Drumul spre Cota 1400 a fost închis oficial, în jurul orei 16.00, fiind impracticabil din cauza zăpezii.
“Noi avem indicatoare rutiere montate, la intarea pe Drumul Cotei, că este drum înzăpezit şi este nevoie de lanţuri. Cine a urcat, a urcat pe propriu risc. De altfel, noi am solicitat aviz de la Poliţia Rutieră de pe 19 noiembrie şi a venit, verbal, abia azi ( vineri n.r.)”, a declarat Marian Panait, administratorul oraşului Sinaia
Potrivit sursei citate, zeci de autoturisme au urcat vineri la Cota 1400, iar şoferii au parcat autoturismele pe marginea drumului, pe ambele sensuri. Când au vrut să coboare spre staţiune, şoferii au pierdut, din cauza zăpezii, controlul volanului. Maşinile au derapat şi au avariat mai multe autoturismele parcate.
“Avem raportate 2 tamponări, dar sunt şi altele în desfăşurare. Şoferii au derapat şi au lovit maşinile parcate pe stânga şi pe dreapta. Avem un agent de la Poliţia Locală care nu mai lasă pe nimeni să urce, având în vedere că drumul a fost închis”, a precizat Marian Panait.
“Din cauza zăpezii depusă pe carosabil, drumul a fost oficial închis”, a declarat şi Raluca Brezeanu, purtător de cuvânt IJP Prahova.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sinaia în zonă sunt două utilaje care încearcă să scoată maşinile rămase blocate şi care împrăştie materiale antiderapante.