Proiectele finanţabile prin fonduri europene, care au făcut să curgă destul de multă cerneală în timpul administraţiei Adrian Dobre, nu mai prezintă interes pentru actuala conducere a Primăriei Ploieşti.
Surse din Primărie susţin că s-au oprit (temporar, e drept) demersurile obţinerii finanţării pentru proiectele privind terminalele multimodale din zona Nord şi din zona Cantacuzino, dar şi pentru un alt proiect îndrăzneţ, străpungerea Libertăţii, proiect care urma să asigure o legătură mai rapidă între Gara de Sud şi cea de Vest.
Probabil că banii europeni nu sunt atât de simplu de...mutat dintr-un buzunar în altul, supravegherea fiind mult mai strictă, şi nu sunt atât de atractivi.
În aceste condiţii, ne întrebăm dacă liderii PNL (atât judeţeni, cât şi cei de la nivel naţional) vor retracta laudele la adresa fostului edil Adrian Dobre, pe care îl lăudau că a atras fonduri europene la un nivel asemănător cu cel al Clujului sau Oradei...
Domnule Rareş Bogdan, cum rămâne cu banii europeni aduşi la Ploieşti?
Proiectele europene, trecute pe linie moartă la Ploieşti! Terminalele multimodale şi prelungirea Libertăţii nu mai prezintă interes!
8 ianuarie 2021
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:
- Tags:
- libertarii,
- proiecte,
- europene
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Claudia Iliescu, noul inspector scolar adjunct al ISJ Prahova!
-
FOTO Plimbări pe bani publici la CSM Ploieşti! Voiajul directorilor în Ungaria şi Germania!
-
Fabio Cârstea, ploieşteanul care filmează în America, aduce produsele Mantralab în România!
-
Documentele privind angajarea lui Vivi Răchită la CSM Ploieşti sunt secrete!
-
Chindia se întoarce pe "Ilie Oană"!
-
VIDEO/ INCREDIBIL! Cine minte? Ce caută Răchită la CSM Ploieşti? Volosevici spune adevărul!
-
Proiectele europene, trecute pe linie moartă la Ploieşti! Terminalele multimodale şi prelungirea Libertăţii nu mai prezintă interes!
-
Stiri Actuale cere publicarea documentelor privind angajarea lui Valeriu Răchită la CSM Ploieşti!
-
Un ploieştean vrea şefia Federaţiei Române de Baschet
-
Zece superstitii si traditii de Anul Nou
Anul X - ediţia nr. 2833
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 27 ianuarie 2021
Autentificare
Autentificare