O tânără profesoară din Ploieşti, ne-a trimis pe adresa redacţiei o imagine cu zăpezile din aprilie 1954, când asemănător sfârşitului iernii lui 2018 cu mic, cu mare strigau închiderea şcolilor. Diferenţa însă este că acum, la sfârşitul lui februarie câţiva fulgi de zăpadă speriaţi de încălzirea globală s-au împrăştiat pe trotuar.
Mesajul profesoarei care şi-a aşteptat toată ziua elevii absenţi în clasă este cât se poate de sugestiv. Aceasta s-a încumetat la prima ora a dimineţii să înfrunte gerul şi să meargă la catedră pentru a le preda micuţilor, dar respectul şi prezenţa nu au fost reciproce.
„Asta se întâmpla în 1954, luna aprilie! Aprilie! Aprilie! Aprilie! Scuzaţi, mi s-a blocat degetul pe tastele A-P-R-I-L-I-E!
E încă februarie, deci e iarnă, sunt câteva grade în minus, suntem la Ploieşti, e vorba de -8, nu de minus 20! Alţii îndură mult mai multe şi nu se mai plâng atât. Parcă sunt prea tânără ca să încep cu replica “pe vremea mea”, dar totuşi, pe vremea mea, mama mea dragă, contrar voinţei mele, în ciuda ghionturilor şi plânsetelor, îmi punea o chestie groasă pe cap din lână, se numeşte fes, e fain, îţi poţi lua unul din ăla cu ciucure, şi eşti şi la modă, îmi băga mâinile în nişte mănuşi atât de groase încât nu mai puteam cuprinde bine bara de la autobuz, îmi lega de gât o altă lână, una colorată în ton cu fesul, şi mă trimitea la şcoală.
La şcoală urma calvarul bătăii cu bulgări de zăpadă, dar asta este o altă poveste deja.
Veniţi la şcoală dragi copii, vă promit că nu o să dispăreţi în aceşti nămeţi fioroşi, pe cuvântul meu de onoare că nu o să vă doară faptul că un fulguşor va încerca timid să se aşeze pe năsucul vostru. Eu am ajuns întreagă şi nevătămată! Pe cuvânt!
Îmi pare rău, dar nu m-am putut abţine!
Cu drag, a voastră profă!” spune profesoara din Ploieşti.
Aceasta conchide cu un ultim mesaj pentru elevii săi pe care încă îi aşteaptă la şcoală „Update: încă mai aştept!”
