Doar două unităţi administrativ teritoriale din Prahova au obţinut certificarea ELoGE (Eticheta europeană de excelenţă în guvernanţă) din partea Secretariatului General al Guvernului.
Este vorba despre Municipiul Câmpina şi Comuna Măgurele singurele administraţii prahovene premiate în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Palatul Victoria.
Alin Moldoveanu, primarul Câmpinei, şi Vasile Diaconu, edilul Comunei Măgurele, au primit din partea Guvernului trofeele şi diplomele care atestă obţinerea certificării ELoGE.
Interesant este faptul că doar şase municipii din România au obţinut această certificare: Buzău, Râmnicu Vâlcea, Câmpina, Galaţi, Roman şi Moineşti.
ELoGE este un premiu acordat de către Consiliul Europei autorităţilor administraţiei publice locale, în baza unei analize făcute printr-un mecanism european şi internaţional de evaluare cu privire la calitatea guvernării locale şi reprezintă o modalitate de certificare, de apreciere şi de recunoaştere a acelor autorităţi publice locale a căror activitate se desfăşoară la standarde internaţionale. Evaluarea a fost făcută de o Comisie Naţională de Evaluare, care a avut în componenţă reprezentanţi ai Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Consiliul Naţional al Rectorilor, Institutul Naţional de Administraţie (I.N.A.), Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (U.N.C.J.R.), Asociaţia Municipiilor din România (A.M.R.), Asociaţia Oraşelor din România (A.O.R.) şi Asociaţia Comunelor din România (A.Co.R.).
Obiectul acestui program constă în analiza modului în care sunt implementate în practică de către autorităţile publice locale, cele 12 principii ale bunei guvernări, stabilite de către Consiliul Europei:
1. Participarea cetăţenilor, desfăşurarea corectă a alegerilor şi reprezentarea;
2. Receptivitate;
3. Eficienţă şi eficacitate;
4. Deschidere şi transparenţă;
5. Stat de drept;
6. Comportament etic;
7. Capacitate şi competenţă;
8. Inovare şi deschidere către noutate;
9. Dezvoltare durabilă şi orientare pe termen lung;
10. Management financiar solid;
11. Drepturile omului, diversitatea culturală şi coeziunea socială;
Este pentru prima oară când Consiliul Europei acordă certificările ELoGE în România.