Andrei Volosevici, candidatul PNL la Primăria Ploieşti, nu prea crede în noul credit pe care municipalitatea vrea să îl contracteze. La dezbaterea publică a proiectului de buget pr 2016, senatorul Volosevici a fost sceptic în ce priveşte modul în care va putea fi utilizat creditul pe care municipalitatea intenţionează să-l ia în perioada următoare.
Aleşii locali au votat în ultima şedinţă CL contractarea unui împrumut de 150 de milioane de lei, bani care ar trebui folosiţi pentru finanţarea lucrărilor din oraş. Volosevici este de părere că banii vor putea fi accesaţi mai greu, astfel încât va exista o perioadă de timp în care lucrările vor trebui susţinute din fondurile proprii ale primăriei.
Reprezentanţii municipalităţii susţin că banii vor putea fi accesati in timp util, iar Nicoleta Crăciunoiu, directorul economic al Primăriei Ploieşti, consideră că prima tranşă din acest nou credit ar putea fi retrasă la data de 1 aprilie 2016