Joi, 21 noiembrie 2024 - 12:52:26
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

VIDEO Cel mai de amploare proiect de regenerare urbană a Câmpinei, ţinta informaţiilor false! Cine nu doreşte dezvoltarea celui de al doilea municipiu al Prahovei?


4 august 2022

Fake newsurile atacă din toate părţile cel mai amplu proiect de regenerare urbană al unei localităţi din judeţul Prahova. Iniţiativa primarului Alin Moldoveanu de a transforma oraşul într-unul modern se loveşte (din nou) de opoziţia “băieţilor deştepţi” care nu doresc sub nicio formă dezvoltarea municipiului Câmpina. Fluturaşi plini de informaţii false, tipăriţi…nu se ştie de cine, au fost răspândiţi în cutiile poştale ale câmpinenilor, într-o încercare disperată de a bloca viitorul pasaj subteran care va prelua traficul rutier din zona centrală  a oraşului. 

”Un grup de oameni, în zona centrală şi nu numai, dar şi pe zona de on-line, şi aici vreau să fac referire la conturile false, au creat panica în municipiul Câmpina cu privire la acest PUZ”, a fost declaraţia cu care primarul Alin Moldoveanu a început conferinţa de presă menită să le explice câmpinenilor adevăratele sale intenţii. Intenţii lăudabile, dacă ne gândim, că independentul Moldoveanu a reuşit deblocarea fondurilor europene în doar câteva luni de la preluarea mandatului, iar de atunci nu ratează nicio axă de finanţare externă, deoarece a înţeles că fondurile europene sunt cea mai simplă cale pentru dezvoltarea unei localităţi.

Dar cum faptele nu sunt pe placul celor care au ţinut Câmpina în amorţeală ani de zile, proiectele lui Moldoveanu au început să fie criticate, atacate, hulite. 

Pasajul subteran, finanţat din fonduri europene, este menit să preia traficul auto din zona centrală, iar la suprafaţă va fi amenajată o zonă pietonală modernă, asemenea marilor oraşe europene. Doar că o iniţiativă lăudabilă a devenit ţinta creatorilor de fake news care au lansat pe piaţă zvonuri conform cărora pasajul va prelua traficul deviat de pe DN1 sau că din cauza săpăturilor blocurile din zona centrală a municipiului se vor prăbuşi. 

Primarul Moldoveanu i-a criticat în termeni duri pe cei care răspândesc  “panica” în Câmpina, prin lansarea unor ipoteze false. 

Cât despre anunţul lui Dan Muşat, preşedintele PSD Câmpina, conform căruia consilierii sociali democraţi nu vor vota noul PUZ, Alin Moldoveanu a declarat că el discută în primul rând cu aleşii locali. Cetăţenii sunt aşteptaţi să discute cu primarul în fiecare luni de la ora 8.00 la 16.30! Adică...la audienţe! 

Oricum este ciudată opoziţia aleşilor PSD, PNL şi PMP faţă de acest pasaj, mai ales că toţi consilierii locali au votat diverse proiecte care cuprindeau şi această viitoare investiţie (Strategia de Dezvoltare Locală, bugetul local, Planul de Mobilitate Urbană, etc). Probabil că posibilii viitori candidaţi la postul de primar al Câmpinei sunt speriaţi de ideea că proiectul va fi gata la timp (Moldoveanu a spus ca termenul de execuţie este de de DOI ANI, iar fiind vorba despre un proiect european termenul va putea fi prelungit cu maxim un an), iar popularitatea actualui edil nu va mai putea fi combătută de niciun contracandidat. 

Cât despre teama că săpăturile la viitorul pasaj vor bloca activitatea în municipiu, oamenii ar trebui să ştie că în municipiul Câmpina, HidroPrahova va începe înlocuirea conductelor pe 170 de străzi. În plus, şi Distrigazul va schimba conductele în Câmpina, inclusiv din zona centrală, urmând a fi înlocuite şi cu branşamentele. Cu alte cuvinte, şi cu pasaj subteran şi fără pasaj, săpături şi şantiere oricum vor fi în Câmpina. Iar cel mai bine pentru viaţa comunităţii ar fi ca acestea să fie făcute în acelaşi timp cu proiectul de regenerare urbană.

PS: Viitorul pasaj subteran finanţat din fonduri europene va avea o înălţime de CINCI METRI ŞI JUMĂTATE (în interior), iar pentru realizarea lui săpăturile vor fi de doar ŞAPTE METRI! Nicidecum de 30 de metri aşa cum spun zvonurile lansate de cei care nu doresc o astfel de investiţie vizionară. Mai pe înţelesul tuturor: tot ŞAPTE METRI au avut şi săpăturile pentru introducerea canalizării în anumite zone din Câmpina...


Mai jos vedeţi integral declaraţiile primarului municipiului Câmpina, Alin Moldoveanu: 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro