Vineri, 8 noiembrie 2024 - 11:25:33
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Final de mandat cu declaraţii la Parchet pentru Andrei Volosevici! Ce acuzaţii îi aduc procurorii primarului Ploiestiului


24 octombrie 2024

Final de mandat controversat pentru Andrei Volosevici. Edilul Ploiestiului si-a petrecut ziua dând declaraţii în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel fiind acuzat de trafic de influenta, purtare abuzivă, santaj si ultraj. Surse apropiate anchetei susţin că deja au fost emise două mandate de reţinere, nefiind precizat numele celor reţinuţi. 

De altfel, întreg mandatul lui Volosevici a fost plin de astfel de acuzaţii, din partea mai multor persoane, angajaţi ai Primăriei Ploiesti sau a unor instituţii din subordinea municipalităţii. Volosevici si-a pus apropiaţii în funcţii cheie, bine plătite, iar pe primul loc a fost pusă bunăstarea personală si nu binele cetăţeanului. Scandaluri, controverse, posturi ocupate fără concurs, persoane destituite după bunul plac al edilului, angajaţi terorizaţi de presiunile la care erau supusi zilnic, cam acestea sunt caracteristicile ultimilor patru ani de conducere Volosevici. Edilul a părut captiv în mâinile unei grupări de interese, iar acest lucru se vede si din comunicatul Parchetului. 

Publicăm integral comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti si vom reveni cu amănunte.

"La data de 24.10.2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti au efectuat 7 percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti, în dosar efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă. 

În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale.

De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale.

În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL.

La sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost conduşi, în vederea audierii, un număr de 14 persoane.

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE PUBLICĂ SI RELATII CU PRESA" 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 8 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro