Vineri, 19 aprilie 2024 - 8:00:37
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Poliţia Prahova anunţă ICCJ că Sebastian Ghiţă a încălcat din nou termenii controlului judiciar


30 decembrie 2016

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova a trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie documentele prin care anunţă că Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova, după ce joi nu s-a prezentat pentru a semna la sediul IPJ din Ploieşti, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Poliţia Prahova, care este responsabilă pentru aplicarea prevederilor controlului judiciar impus fostului deputat Sebastian Ghiţă, a informat, joi după-amiază, ICCJ cu privire la faptul că fostul deputat a încălcat termenii ordonanţei impuse de DNA, au declarat surse din IPJ Prahova pentru News.ro

Potrivit acestora, la curtea supremă au fost trimise documente care arată că Ghiţă nu s-a prezentat joi, la ora 10.30, la Poliţia Prahova pentru a semna în cadrul controlului judiciar.

Pe de altă parte, surse din DNA au declarat că procurorii anticorupţie vor cere din nou arestarea preventivă în lipsă a lui Sebastian Ghiţă după ce ICCJ va fi anunţată că acesta a încălcat termenii controlului judiciar.

Va fi pentru a doua când DNA va cere emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă trebuia să se prezinte joi, la ora 10.30, la sediul IPJ Prahova în cadrul vizitei săptămânale prevăzute de controlul judiciar. Ghiţă nu a venit, aceasta fiind prima oară când parlamentarul încalcă prevederea privind faptul că trebuie să semneze o dată pe săptămână la sediul Poliţiei Prahova.

Sebastian Ghiţă a încălcat şi în 21 decembrie o altă prevedere a controlului judiciar, în momentul în care nu s-a prezentat când a fost citat în faţa procurilor DNA Ploieşti, după ce cu două zile înainte semnase la IPJ Prahova.

Marţi, instanţa supremă a respins cererea DNA Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi ţara în dosarul în care acesta este cercetat sub control judiciar.

Un complet de trei judecători de la instanţa supremă decisese, în 16 decembrie, ca lui Sebastian Ghiţă să îi fie ridicată interdicţia de părăsire a ţării, una dintre obligaţiile din cadrul controlului judiciar pe cauţiune.

Fostul deputat este căutat din 21 decembrie, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.

Sebastian Ghiţă nu avea dreptul să plece din ţară fără acceptul procurorilor pentru că decizia din 16 decembrie, până la judecarea contestaţiei, nu era definitivă. Poliţiştii l-au căutat pe Sebastian Ghiţă la locuinţa sa din Ploieşti, dar şi în alte locuri pe care acesta le frecventa, însă nu l-au găsit, iar în 22 decembrie au anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar pe cauţiune.

De asemenea, poliţiştii au informat DNA Ploieşti că Sebastian Ghiţă nu a fost găsit după ce pe numele lui a fost emis mandatul de aducere.

Ultima dată, Sebastian Ghiţă s-a prezentat la sediul IPJ Prahova pentru a semna, conform procedurilor, în cadrul controlului judiciar pe 19 decembrie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro