Joi, 25 aprilie 2024 - 3:36:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ministrul Justiţiei a venit la Ploieşti


24 mai 2013

Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului, şi Fabioara Ionesc, administratorul public al judeţului Prahova, s-au întâlnit, ieri, la sediul CJ Prahova, cu Robert Cazanciuc, Ministrul prahovean al Justiţiei.

În cursul întrevederii, cei doi i-au prezentat ministrului situaţia lucrărilor la Palatului de Justiţie Prahova, începute de mai bine de  13 ani şi  nefinalizate nici până în acest moment.

Totodată, s-a adus în discuţie şi situaţia Tribunalului Prahova şi cea a Judecatoriei Ploieşti,  care funcţionează într-o clădire improprie  desfăşurării actului de justiţie din cauza spaţiului mic, dar mai ales din perspectiva pericolului pe care aceasta il reprezintă pentru integritatea şi chiar viaţa personalului, din cauza degradării.

Ministrul Robert Cazanciuc a promis că va căuta soluţii pentru ca Palatul de Justiţie Prahova să fie finalizat cât mai repede posibil şi va reveni pentru o nouă discuţie peste două săptămâni.

La discuţii au mai participat şi deputatul Vlad Cosma şi vicepreşedintele CJ Prahova, Sebastian Danielescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 24 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro