Vineri, 4 octombrie 2024 - 5:43:11
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Credite în lei cu dobândă medie pentru fermieri


29 iulie 2013

Băncile vor acorda agricultorilor, în contul adeverinţelor APIA, credite cu o dobândă maximă ROBOR (rata medie a dobânzilor în lei pe piaţa interbancară) la 6 luni + 4% pentru Fondul European de Garantare Agricolă, respectiv maxim ROBOR + 4,5% pentru Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Plafoanele sunt prevăzute într-un ordin al ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, care stabileşte şi comisionul încasat de bancă, de sub 1%.
Nivelurile dobânzilor şi comisionului vor fi valabile pentru creditele acordate atât beneficiarilor plăţilor directe cât şi pentru beneficiarii axelor I, III şi IV din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
APIA va încheia convenţii cu băncile interesate şi le impune acestora câteva condiţii, pe lângă cele privind dobânzile.
Astfel, instituţiile de credit trebuie să deţină sucursale sau agenţii în cel puţin 30% din judeţe şi să fi finanţat în perioada 2008-2012 anumite activităţi din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale şi axei, respectiv axa IV Leader).
Totuşi, APIA poate încheia convenţii şi cu băncile care nu îndeplinesc cerinţa privind reţeaua teritorială, dar vin cu oferte de creditare sub nivelul general impus şi acceptă ca acestea să fie înscrise în convenţie.

APIA va încheia acte adiţionale la toate convenţiile aflate în derulare, introducând prevederile noului ordin.

Ministerul Agriculturii arată, într-un comunicat, că noile prevederi vor încuraja fermierii şi beneficiarii PNDR să solicite credite bancare care să conducă astfel la creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene. Pentru dezvoltarea rurală, rata a ajuns la aproape 60%, dintr-un total de 8,12 miliarde euro, potrivit ministerului. Instituţia arată, de asemenea, că noul cadru legislativ a fost adoptat după consultări cu băncile care au durat aproape un an.

Agricultura beneficiază de plăţi europene şi subvenţii naţionale de peste trei miliarde euro anual, dar absorbţia fondurilor pentru dezvoltare rurală se confruntă cu accesul dificil la credite, în special din cauza nivelurilor dobânzilor cerute de bănci.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro