Joi, 25 aprilie 2024 - 5:23:46
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Mai ieftin cu avionul decât cu trenul


11 august 2015

În urmă cu o săptămână vă anunţam că Tarom şi Blue Air se duelează în oferte pentru cursa Bucureşti-Iaşi şi retur. Blue Air a fost prima care a anunţat în urmă cu aproximativ o săptămână că introduce câte două curse zilnice spre Bucureşti, de pe 25 octombrie, la un preţ ce porneşte de la 82 de euro (dus-întors).

Apoi Tarom a anunţat că oferă reduceri importante pe aceeaşi rută. Mai exact, biletele celor de la Tarom, rezervate după 1 august pentru curse efectuate după 25 octombrie, vor costa de la 79 de euro.

În acest tarif intră un bagaj de mână de până la 10 kilograme şi un bagaj de cală de maxim 23 de kilograme. De asemenea, în preţul biletului este inclusă şi o gustare, un sanwich sau o prăjitură.

Însă imediat a venit şi replica celor de la Blue Air, care au postat pe site un anunţ prin care precizează că zborurile dus-întors pe ruta Iaşi-Bucureşti au preţuri începând cu 61,8 euro. Preţul este comparabil cu cel al unui bilet dus-întors, pe aceeaşi rută, cu trenul, la cuşetă. Drumul cu trenul durează peste 7 ore, cel cu avionul doar o oră.

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Potrivit jurnaliştilor de la Ziarul de Iaşi, Blue Air a mai anunţat o reducere de 14,99% pentru toate zborurile din perioada 1 septembrie 2015 – 26 martie 2016. Astfel, rezervarea unui bilet de avion pentru un zbor dus-întors pe ruta Iaşi – Bucureşti cu plecarea pe 26 octombrie şi întoarcerea pe 2 noiembrie va costa 54,32 euro.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 25 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro