Primul transport de petrol iranian spre Uniunea Europeană din ultimii trei ani a plecat luni, iar alte două sunt pregătite pentru zilele următoare, au declarat oficialii iranieni, scrie MarketWatch.com.
Un petrolier închiriat de gigantul energetic francez Total SA a plecat la drum cu 2 milioane de barili de petrol. Un alt tanc ce transportă 1 milion de barili pentru Española de Petróleos, sau Cepsa, este gata să plece marţi, au spus oficialii de la Teheran. Un al treilea vas, de asemenea, cu 1 milion de barili şi operat de Litasco, compania de tranzacţionare a Lukoil, a sosit şi va pleca în scurt timp, au declarat oficialii.
Navele fac parte dintr-un nou ciclu de transporturi petroliere operate de Iran, după ce puterile mondiale au fost de acord să ridice sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului . Aceste sancţiuni au lovit industria de petrol iraniană, reducând capacitatea de export a statului cu mai mult de 1 milion de barili pe zi.
Rokneddin Javadi, ministru adjunct al Petrolului, a declarat televiziunii de stat Press TV, că producţia de ţiţei a Iranului a crescut cu 400.000 baril pe zi şi urmează să fie mărită la 500.000 de barili pe zi.
Compania Total a refuzat sa comenteze. Litasco şi Cepsa nu au răspuns la solicitările privind comentariile.
Iranul îşi îndreaptă noile exporturi spre doi dintre clienţii săi de dinainte de sancţiuni: Asia şi Europa. În timp ce unii cumpărători din Asia au continuat să fac afaceri cu Iranul la rate reduse în timpul sancţiunilor, Europa a impus un embargo total.
Acum Iranul a redus preţurile sale la rafinării de-a lungul Mării Mediterană în efortul de a concura cu rivalii, cum ar fi Arabia Saudită şi Rusia, care au mutat pentru a acapara cota de piaţă a Iranului atunci când această ţară a fost alungată din Europa.
Petrolierele au început încărcarea după ce comercianţii de petrol din Europa şi expeditorii au obţinut o victorie cheie, permiţându-li-se ca încărcăturile să fie asigurate. The American Steamship Owners Mutual Protection şi Indemnity Association Inc., sau American Club, au anunţat că sancţiunile SUA care-i împiedicau să acopere încărcăturile provenite din Iran au fost eliminate.
Noul petrol iranian a cântărit în ce priveşte preţurile ţiţeiului. Acestea au scăzut cu peste 70% din iunie 2014, când se aflau la un vârf de 114 dolari barilul, în mare parte din cauza faptului că noile aprovizionări din SUA, Arabia Saudită, Rusia şi Irak au suprasaturat piaţa.
Iranul este un membru al OPEC, care a produs suplimentar o cantitate de 280.000 de barili pe zi în ultima lună, a declarat Agenţia Internaţională a Energiei, care urmăreşte datele de petrol şi gaze din ţările industrializate. Ca rezultat, stocurile vor spori cu 2 milioane de barili pe zi, în primele trei luni ale anului 2016.