Orice producător de alimente perisabile ştie că, printre ambalaje, sticla protejează cel mai bine alimentele şi băuturile, mult mai bine decât plasticul din binecunoscutele PET-uri. Ambalajul de sticlă păstrează vitaminele, protejează gustul iniţial, efervescenţa, prospeţimea, este o barieră naturală împotriva bacteriilor şi previne deteriorarea conţinutului ce s-ar putea datora schimbărilor de temperatură. Sticla de culoare verde şi maro protejează împotriva radiaţiilor ultraviolete. În plus, sticla nu se descompune în compuşi toxici, se curăţă şi se sterilizează uşor. Ambalajul din sticlă nu reacţionează cu alimentele şi băuturile pe care le protejează şi nu produce nicio influenţă chimică asupra acestora.

Ce este biofotonica?

Ştiinţa a împins şi mai departe beneficiile acestui tip de recipient, prin inovarea de către firma olandeză MIRON MIRON Violetglass B.V. a unui tip special de sticlă violet care protejează inclusiv calităţile bioenergetice ale alimentelor. Inovaţia a fost posibilă datorită unei ştiinţe numită „Biofotonică”, definită ca atare relativ recent, însă cu rădăcini în studii ştiinţifice care datează de la începutul secolului trecut. Termenul de „biofotonică” provine din cuvintele greceşti „bios” – viaţă şi ”phos” – lumină. Ramura ştiinţifică definită de el răspunde la provocări de natură medicală şi umană prin utilizarea luminii, folosind metode ce ţin de microscopie, spectroscopie şi utilizarea laserului pentru a explica procesele biologice la nivel celular. Principalul scop al cercetării biofotonice este aplicarea caracteristicilor luminii în industria alimentară, farmaceutică, în biotehnologie şi medicină

La baza sa stă conceptul de „biofotoni”, aşa-numita „lumină din celule”. În 1983, doi cercetători – Walter Nagl (expert în biologie celulară) şi Fritz Popp (expert în biofizică) – au produs un model electromagnetic de diferenţiere celulară bazat pe teoria conform căreia celulele emit o radiaţie luminoasă foarte slabă, demonstrată încă din anii 1950 de italianul Colli.

Conceptul a fost coroborat de către faimosul fizician austriac Erwin Schrödinger cu un alt experiment, datând din anii 1920, când Alexander G. Gurwitch a descoperit că celulele de ceapă ar putea emite o radiaţie luminoasă infinitesimală la divizare şi a postulat că organismele vii comunică prin intermediul luminii.

Centrul de Biofotonică înfiinţat la Neuss, în Germania, în cooperare cu cercetători italieni, a dovedit că distribuţia spectrală a emisiei de biofotoni după iradierea cu laser ultraviolet produce excitare vizibilă maximă în banda de frecvenţă 500 – 600 nm, confirmând descoperirea anterioară a lui Popp despre diferenţele de radiaţie în cazul celulelor normale şi bolnave. În prezent, Centrul cooperează cu un colectiv de la Spitalul Universitar din Lausanne, Elveţia, pentru a studia modul concret în care lumina este captată de celule şi utilizată în reacţiile biochimice interne, prin intermediul binecunoscutului ADN.

De altfel, conceptul în sine este binecunoscut tuturor, deşi mai puţin conştientizat. Încă din anii ’90, dermatologul american Barbara Gilchrest a pus în evidenţă că stimularea luminoasă a ADN-ului poate activa sinteza unor substanţe în celulele corpului uman, cum ar fi melanina, pigmentul responsabil de colorarea pielii – bronzare – iar avertismentele medicilor privind efectele nocive ale expunerii la lumină puternică nu mai sunt demult o noutate. Deci, ca orice formă de energie, şi radiaţia luminoasă poate avea efecte benefice sau nocive asupra organismului uman, în funcţie de cum e folosită.

De asemenea, iarăşi este foarte cunoscută influenţa luminii asupra proprietăţilor alimentelor. Acesta este şi motivul pentru care, înainte de apariţia omniprezentelor PET-uri, unele lichide alimentare (ulei, bere, vin etc.) se vindeau în sticle colorate, nu incolore. Cei mai în vârstă îşi amintesc, de exemplu, berea şi uleiul vândute în sticle verzi sau brune, tocmai pentru a filtra acele componente ale luminii albe care puteau altera conţinutul.

Firma olandeză MIRON a conceput un tip de sticlă care acţionează ca un filtru natural, permiţând trecerea doar a acelor componente ale luminii solare care protejează şi îmbunătăţesc calităţile substanţelor fotosensibile.

După cum sugerează chiar numele său, produsul ‘Miron Violet glass’ blochează complet spectrul vizibil, cu excepţia luminii violete. În acelaşi timp, el permite trecerea parţială a radiaţiilor UV şi IR, cu scopul de a creşte durabilitatea şi potenţa produselor.

Pentru a evidenţia aceste avantaje, au fost realizate o serie de teste, unele în cooperare cu instituţii ştiinţifice, care au confirmat atât proprietăţile sticlei respective, cât şi funcţionalitatea principiilor enunţate de biofotonică.

Unul dintre aceste experimente este stocarea în recipiente diferite. Vasele de sticlă opacă, albă, verde şi maro sunt permeabile la lumina vizibilă din spectrul solar şi nu protejează suficient alimentele contra alterării cauzată de lumină.

Mai multe tipuri de substanţe vegetale au fost păstrate timp de 3 luni în diferite ambalaje de sticlă (incoloră, maro şi violet), iar în anumite momente au fost scoase şi lăsate în lumină solară directă. După două luni, modificările proprietăţilor vizibile au fost măsurate atât ca aspect, cât şi ca miros. Imaginea alăturată demonstrează că grăunţele de arpagic păstrate în borcanul de sticlă violet nu s-au decolorat, iar voluntarii care au testat produsul au confirmat că acesta şi-a păstrat un miros mai proaspăt şi mai puternic decât celelalte mostre.

O altă cercetare,  a profesorului F. A. Popp şi a doctorului H. Niggli, dovedeşte că energia solară din alimente este esenţială pentru sănătate.

Energia solară pătrunde în celulele noastre sub forma biofotonilor, cele mai mici unităţi de măsură fizice ale luminii. Biofotonii furnizează informaţii importante despre procesul de viaţă complex din organismele noastre, şi, în acelaşi timp, furnizează o energie puternică de reglare şi de echilibrare a organismului.

Datele doctorului H. Niggli arată că aceşti biofotoni sunt extrem de sensibili, reducându-se în mod considerabil în cazul ambalajului convenţional, cum ar fi sticla maro, verde, albastră, folia de aluminiu, plasticul şi alte recipiente sintetice. Or, sticla violet menţine şi chiar îmbunătăţeşte bio-energia alimentelor şi a altor substanţe sensibile la lumină, pentru o perioadă lungă de timp.

Egiptenii antici cunoşteau proprietăţile sticlei violet

Întorcându-ne înapoi în istoria omenirii, constatăm că sticla de culoare violet a fost utilizată de către egiptenii antici. Este interesant faptul că egiptenii foloseau borcane violet sau aurii pentru a conserva şi proteja cele mai preţioase substanţe (preluate din natură) în vederea unei depozitări pe termen lung.

Încă de la începutul producţiei de sticlă (aproximativ anul 3500 î. Hr.), recipientele de culoare violet sau cele aurii au fost utilizate pentru a conserva salvii preţioase, uleiuri, esenţe sau medicamente alternative. Până la începutul secolului 20, acest tip de sticlă putea fi întâlnit la unii doctori şi farmacişti, care îşi depozitau remediile în sticle sau borcane din sticlă violet, realizate manual.

Din 1995, odată cu cercetările mai amănunţite ale oamenilor de ştiinţă, a început primul proces mai amplu de producţie mecanică a sticlei violete. Experimentele realizate au demonstrat în mod clar cât de important este să depozitezi substanţele sensibile la lumină în acest tip de sticle, în special în domenii precum homeopatie, remedii florale, tincturi, esenţe, suplimente alimentare cu un conţinut energetic mare şi uleiuri esenţiale.