Joi, 21 noiembrie 2024 - 9:53:54
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Criza financiară face imposibile compromisurile din partea CE în România sau Ungaria


5 septembrie 2012

imgViviane-Reding4Comisia Europeană nu poate şi nu trebuie să facă vreun compromis în Ungaria, România sau alt stat membru UE, în contextul actualei crize financiare, a declarat vicepreşedintele CE Viviane Reding, într-un interviu acordat redactorului-şef al EurActiv Italia, Giampiero Gramaglia.

"În contextul actualei crize financiare nu putem şi nu trebuie să facem vreun compromis - nici în Ungaria, nici în România, nici într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Încrederea este moneda de schimb a economiei actuale", a declarat ea, potrivit site-ului EurActiv.com.

"Ceea ce se aplică în mediul pieţelor financiare, se aplică şi în domeniul european al justiţiei. Un sistem juridic care să funcţioneze bine şi să fie independent este o condiţie prealabilă pentru câştigarea încrederii cetăţenilor şi investitorilor", a explicat Reding.

Întrebată dacă Uniunea Europeană a fost suficient de fermă în cazul României şi Ungariei, Reding a declarat că CE a răspuns ferm "unor situaţii în care respectarea statului de drept şi a independenţei justiţiei au fost ameninţate".

"După câteva avertizări, am adus Ungaria în faţa Curţii Europene de Justiţie şi în prezent urmărim îndeaproape evoluţia situaţiei în România. Ameninţările la adresa judecătorilor care îşi fac treabă sunt inacceptabile pentru mine, fie că se petrec în România sau în oricare altă ţară a Uniunii Europene", a declarat Reding, care este şi comisar european pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro