În noaptea trecerii dintre ani, Primăria Municipiului Bucureşti prin ArCuB organizează un spectacol incendiar în Piaţa Constituţiei. Cei peste 130 de artişti vor evolua pe o scenă de dimensiuni impresionante - 280 mp, unde 80 de tehnicieni au amplasat 200 de lumini inteligente, 250 mp ecrane cu led, 600.000 w de lumini şi 250.000 w de sunet şi 70 km de cabluri. Timp de 10 zile, Capitală a fost traversată de 20 tiruri încărcate cu echipament tehnic necesare bunei desfăşurări a evenimentului.
Tot aici, locuitorii Capitalei vor putea să se bucure de cel mai spectaculos show de artificii din România. Pentru realizarea spectacolului se vor folosi peste 20 de tone de materiale pirotehnice care au fost special importate pentru acest eveniment din Italia, Spania, Germania, Marea Britanie şi China. Programul de 15 minute va fi lansat printr-un sistem performant, de ultima generaţie - wireless, din 27 locaţii din curtea Palatului Parlamentului desfăşurate pe o distanţă de peste 500 metri.
Întâmpinarea Anului Nou în Piaţa Constituţiei a devenit un frumos obicei pentru bucureşteni, evenimentul organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB reunind de 6 ani, într-o atmosferă inedită, locuitorii acestui oraş.
Şi în această noapte, locuitorii Capitalei sunt invitaţi să numere într-un glas ultimele secunde ale lui 2013 şi să întâmpine împreună primele clipe ale Noului An, într-o petrecere ce împleteşte cu succes muzică, dansul, jocurile de lumini, efectele pirotehnice şi multe alte surprize.
Nume mari ale muzicii româneşti vor urca pe scenă şi vor interpreta hiturile anului 2013.
Seara va fi deschisă de trupă de percuţionişti Barbarossa, care vor prezenta în premieră un spectacol plin de suspans, ce îmbină dansul şi jongleriile cu torţe aprinse. De asemenea, atmosfera din noaptea de Revelion se va încinge prin concertul susţinut de Mandinga. Până spre miezul nopţii, publicul din Piaţa Constituţiei va putea urmări recitaluri live ale unor vedete precum: Delia, Puya, Connect-R, Vunk, Loredana şi Voltaj.
Către miezul nopţii, What's Up feat. DeMoga Music împreună cu noile nume ale muzicii autohtone Shift, Adda, Liviu Teodorescu, Sorana, Ciprenko, Lally vor crea un moment unic, acompaniaţi de un număr impresionant de percuţionişti, pe acordurile noului single La mulţi ani. După numărătoarea inversă, bucureştenii vor păşi în noul an într-o atmosferă efervescentă, amfitronii serii fiind Smiley&Friends (CRBL, Alex Velea, Andreea Bănica).
În Piaţa Constituţiei, Revelionului Capitalei începe de la ora 20.00. Accesul la eveniment este gratuit.