Prof.dr.Al.I. Bădulescu, director al Muzeului „Paul Constantinescu” din Ploieşti ne-a oferit, încă o dată, cu priceperea şi pasiunea sa de a oferi publicului meloman din Ploieşti, un recital instrumental cu adevărat extraordinar, cu câţiva tineri interpreţi de la Colegiul de Muzică „George Enescu” Bucureşti.
„Recitalul de azi este un fericit prilej pentru Muzeul nostru care, de peste zece ani, are un parteneriat excelent cu Fundaţia culturală „Remember Enescu”, condusă de o eminentă profesoară de vioară, dna Mihaela Tomescu. Acest spectacol este al doilea din actuala stagiune. La el participă opt copii din elita Fundaţiei de violonişti, pianişti, chitaristi, tineri aflaţi la o anumită performanţă, la aceasta reputata Fundatie fiind format şi violonistul ploieştean Vlad Maistorovici, ajuns deja celebru în lumea muzicală din ţară şi străinătate”, ne-a declarat prof dr Badulescu.
În cele peste două ore de concert, au evoluat: violoniştii Dragoş Ruşanu, Ştefan Aprodu, Ştefan Corbu, Octavian Pârlea, Ioana Tudor – toţi acompaniaţi la pian de prof.Olga Babadjan, pianiştii Sânziana Voinea Manea şi Andra Roşca, Bogdan Cioceanu – chitară. Ei au interpretat piese ale unor compozitori celebri, începând cu Bach, Mozart, Ceaikovschi ş.a., până la compatriotul nostru George Enescu, de la a cărei dispariţie se împlinesc, în 2015, 60 de ani.
Să mai menţionăm şi numele pofesorilor îndrumători ai acestor interpreţi: Florian Ioan Nemeş, Magdalena Ursu, Cătălin Ştefănescu.
La sfârşitul spectacolului, dna prof.Mihaela Tomescu( foto) ne-a mărturisit: „Pentru mine a fost o bucurie foarte mare şi o plăcere reîntâlnirea cu publicul meloman ploieştean, căruia aceşti copii minunaţi i-a oferit un concert foarte plăcut, bine organizat. Spectacolul a fost dedicat şi gazdei noastre, distinsul.prof.dr. Al.I. Bădulescu, care peste câteva zile va împlini 86 de ani, prilej de a-i ura un sincer La multi ani!”.