Joi, 21 noiembrie 2024 - 6:19:01
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Dan Diaconescu încearcă din nou să transmită OTV în România


7 februarie 2014

Dan Diaconescu a transmis Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) o nouă solicitare în care susţine că deţine o autorizaţie de difuzare prin satelit de programe de televiziune ale societăţii OTV SRL, eliberată de autoritatea în telecomunicaţii din Italia (AGCOM), relatează Mediafax.

CNA a discutat, în şedinţa de joi, despre faptul că reprezentanţii societăţii OTV SRL din Italia au transmis Consiliului o notificare."Reprezentanţii acestei societăţi au transmis la CNA o copie conform cu originalul după autorizaţia de difuzare prin satelit de programe de televiziune, care este eliberată de AGCOM, autoritatea italiană, şi au depus o traducere legalizată a acestui document", a spus Răzvan Frînculescu, şeful Biroului Licenţe-Autorizări din CNA.

El a mai spus că reprezentanţii departamentelor de specialitate ale CNA au constatat că documentul depus de OTV SRL diferă de documentele depuse de televiziuni străine care emit pe teritoriul României şi care sunt licenţiate de Ofcom, autoritatea de reglementare din Marea Britanie.

Totodată, Viorel Vasile Buda, vicepreşedintele CNA, a spus că din documentul depus de OTV SRL reiese că societatea nu deţine o licenţa audiovizuală. "E clar că nu asta e licenţa (...) Dacă acest program e difuzat în Italia poate fi retransmis în România şi dacă nu e difuzat în Italia nu poate fi difuzat în România", a spus Viorel Vasile Buda."Legea noastră vorbeşte despre serviciu de programe", a atras atenţia şi Laura Georgescu, preşedintele CNA.

La rândul său, membrul CNA Narcisa Iorga a spus că şi ea înţelege că este vorba despre o autorizare şi nu despre o licenţă audiovizuală. "Înţeleg că este vorba despre o autorizaţie şi nu de o licenţă (...) Dacă OTV Italia are autorizaţie e una şi dacă are licenţă e alta. Ca să difuzezi un serviciu de program în România trebuie să ai licenţă", a spus Iorga. Ea a propus ca CNA să solicite un punct de vedere clar de la AGCOM în legătură cu aceste aspecte.

Totodată, membrul CNA Monica Gubernat a solicitat amânarea discutării subiectului, precizând că a primit nişte informaţii pe care doreşte să le pună la dispoziţia celorlalţi membri ai Consiliului.

Astfel, CNA a decis să amâne discutarea subiectului pentru una din şedinţele viitoare ale Consiliului.

CNA a retras licenţa televiziunii OTV pe 22 ianuarie 2013, în conformitate cu legislaţia audiovizualului, pentru neplata unor amenzi mai vechi.

OTV a primit amenzi în valoare de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă. Televiziunea nu a făcut dovada achitării lor, fapt pentru care CNA i-a retras licenţa.

Din 22 ianuarie 2013, Dan Diaconescu, cel care deţinea OTV, a încercat de mai multe ori să reia emisia postului, însă fără succes, până în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2013, când OTV a început să emită din nou pe satelit, pe frecvenţa televiziunii DD TV (Direct Digital TV), care este controlată tot de Diaconescu.

Retransmisia OTV pe licenţa DD TV a fost însă ilegală şi a fost sancţionată de CNA, DD TV fiind amendat cu 100.000 de lei pe 29 octombrie 2013.

Pe de altă parte, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus în mai multe rânduri anul trecut că Dan Diaconescu nu deţine o licenţă audiovizuală pentru postul OTV, aşa cum acesta a susţinut de mai multe ori. Ea a precizat că Dan Diaconescu deţine, din 30 septembrie 2013, doar o autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit eliberată de autoritatea în telecomunicaţii din Italia (AGCOM ).

Pe de altă parte, Dan Diaconescu a înfiinţat societatea OTV SRL, care are sediul în Roma şi a fost înscrisă la Registrul Comerţului din Italia, în data de 18 iulie 2013, potrivit unor informaţii furnizate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.

Asociaţii societăţii sunt Dan Diaconescu (capitalul social vărsat de acesta este 9.500 de euro) şi Diana Voiculescu (500 de euro). Ambii figurează cu domiciliul în Roma, în acelaşi loc unde are sediul legal societatea OTV SRL, respectiv Roma (RM) Via Germanico 107. Administratorul unic al societăţii este Diana Voiculescu, o colaboratoare apropiată a lui Dan Diaconescu.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro