Cristiana Dima, fata care i-a picat cu tronc lui Adrian Cristea, a realizat o şedinţă foto incendiară, iar postura de "profesoară" în care a pozat i-a trezit amintiri din copilărie, iar dezvăluirile sunt uimitoare.
Are silicoane, un corp de invidiat şi a pozat în câteva ipostaze incendiare. Ea a acceptat provocarea şi a intrat chiar şi în pielea unui personaj: o profesoară foarte sexy.
"M-am şi distrat la şedinţa foto. Mai ales că mi-am adus aminte că în copilărie îmi doream să devin profesoară. Chiar îmi imitam dascălii acasă, în faţa păpuşilor. Mai mult, e prima oară când spun asta, luam meditaţii nu pentru că nu m-aş fi descurcat la şcoală, ci din dorinţa de a "fura" meseria", ne-a spus Cristiana, care a renunţat la visul ei între timp. "Am început să muncesc încă de mică pentru a-mi câştiga singură existenţa. Din păcate, a trebuit să aleg între pasiune şi o carieră în modelling, care mi-ar putea aduce mai multe câştiguri în timp". Focoasa brunetă ne-a mărturisit că este încă afectată de scandalul mesajelor indecente de la Adrian Cristea, dar nu a dorit să mai comenteze pe marginea subiectului.
Recent, Cristian Dima a recunoscut că a primit avansuri de la iubitul Biancăi Drăguşanu, asta după ce un amic a făcut publice conversaţiile cu pronunţată tentă sexuală, dintre cei doi.