Eveniment de gală luni după-amiază, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Regele Mihai I al României, prin intermediul principesei Margareta, a decorat o serie de personalităţi din mediul cultural, economic, educaţional şi din presa românească, printre care şi Cristina Ţopescu şi Mihaela Rădulescu.
În prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu, Sala Regilor a găzduit, începând cu ora 17, ceremonia solemnă în cadrul căreia au fost decoraţi cu "Medalia Regele Mihai I Pentru Loialitate" maestrul bucătar la Palatul Elisabeta Eugenia Ilie, inginerul Elena Drambei, femeia de afaceri Anca Mitu, profesoara Diana Zotescu, actorul Alexandru Rusu, jurnalistul Luca Niculescu, realizatoarea TV Cristina Ţopescu, istoricul Marius Oprea şi vedeta de televiziune Mihaela Rădulescu.
Au mai primit Crucea Casei Regale a României şi regizoarea Cătălina Buzoianu şi jurnalistul Radu Călin Cristea.
Create în anul 2008, cele două Decoraţii Regale sunt destinate acelor persoane care dovedesc, dinăuntrul sau din afara Casei Majestăţii Sale, loialitate faţă de Rege şi Familia Regală, faţă de principiile şi valorile Statului român, în dimensiunea şi legitimitatea sa istorică, relatează site-ul Familiei Regale a României.
Seara s-a încheiat cu o recepţie găzduită de Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta.