Andreea Bălan cântă chiar şi în momentele intime. Dezvăluirea a fost făcută de iubitul artistei, cântăreţul Keo, care a "scăpat" câteva picanterii din relaţia cu Andreea.
"Andreea, şi nu spun asta pentru că e iubita mea, e o tipă foarte talentată. Şi da, mă refer la muzică (râde - n.r.)! Andreea îmi cântă sub duş, în cadă, cântă tot timpul când suntem acasă. Din păcate, perioada "Andre" i-a pus o etichetă greşită şi e mult subevaluată ca voce", a spus Keo pentru evz.ro.
"Şi eu primesc propuneri indecente"
Cântăreţul spune că el este şi managerul Andreei şi nu este gelos atunci când artista primeşte propuneri indecente, deoarece nici el nu le lasă indiferente pe reprezentantele sexului frumos.
"Eu o managerizez şi pe Andreea. Ideile mele au făcut- o aşa cum e ea acum. Nu sunt gelos pe bărbaţii care o doresc, şi eu primesc propuneri indecente. Şi le refuz... înghiţind în sec (râde - n.r.). Iar despre problema silicoanelor... Dacă aş spune că nu are implanturi nu s-ar schimba nimic. Dar o voi lăsa pe ea să dezvăluie dacă are sau nu silicoane, este o problemă intimă a ei, iar eu nu îmi pot permite să o comentez", a adăugat Keo.
Keo şi Andreea Bălan sunt împreună de 6 ani.