Cu două săptămâni înaintea concertului caritabil extraordinar al trupei Phoenix la Ploieşti s-au vândut doar 2.500 de bilete din cele 10.000 scoase la vânzare. Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului, a făcut apel către ploieşteni să vină în număr cât mai mare la spectacol.
“Îi aştept pe toţi ploieştenii la acest concert extraordinar. Noul spital de pediatrie are nevoie de noi toţi. Copiii noştri au nevoie de noi. Aşa că sper ca stadionul Ilie Oană să fie plin pe 31 mai”, a declarat Bădescu.
Legendara trupă Phoenix este capul de afiş al concertului caritabil care va avea loc vineri, 31 mai, de la ora 19.00 pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti. Alături de Phoenix vor mai urca pe scenă formaţia Bucium şi Grigore Leşe.
Evenimentul este organizat de Fundaţia “Copiii Noştri”, fundaţie înfiinţată de Consiliul Local Ploieşti, în cadrul programului “Pentru binele copiilor”.
Fondurile colectate prin acest program vor merge către noul spital de pediatrie din Ploieşti care va fi amenajat în clădirea Petrom din centrul municipiului.
Biletele costă 50 de lei şi se găsesc la agenţia Teatrului “Toma Caragiu”, la casele stadionului Ilie Oană, la agenţia Casei de Cultură a Sindicatelor şi în 12 corturi speciale care vor fi amplasate în toate cartierele din Ploieşti.
Menţionăm că Nicu Covaci, fondatorul trupei Phoenix, este cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti din aprilie 2007.
Aşadar, pe 31 mai ploieştenii sunt aşteptaţi să contribuie la amenajarea unui spital de pediatrie modern, dotat cu aparatură de ultimă generaţie.