Joi, 21 noiembrie 2024 - 7:01:57
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Ponta şi Băsescu omoară campania electorală


6 mai 2014

În plină campanie pentru euroalegeri, preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se atacă zilnic, însă temele pe care le abordează nu au absolut nicio legătură cu alegerile europarlamentare

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare, începută acum mai bine de o săptămână, gravitează în jurul a două persoane: preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Deşi nu candidează, şeful statului şi şeful Executivului au uitat, ca şi întreaga clasă politică, de temele electorale şi au transformat campania într-o răfuială personală.

Ultimul episod a avut loc duminică seară. Din studioul România TV, premierul Victor Ponta îl făcea cu ou şi cu oţet pe preşedintele Traian Băsescu. În acelaşi timp, dar din studioul B1TV, şeful statului îl trata pe premier cu aceeaşi „dulceaţă“.  „În 17 decembrie, vom avea un nou preşedinte. Dacă nu vrea să plece de la Cotroceni, avem forţe de ordine. Dar, ca să fiu sincer, cred că trebuie să intrăm cu doctorii, nu cu mascaţii. Ori cu psihiatrul, ori cu mascaţii. La cum se exprimă în ultima perioadă Băsescu, luăm în calcul orice variantă, suntem pregătiţi“, l-a avertizat Ponta pe Băsescu.

Întrebat ce va face dacă Traian Băsescu va cere prelungirea mandatului cu încă două luni - perioada în care a fost suspendat - premierul a ripostat: „Poate ia două luni, dar într-un altfel de mandat“. Apoi, aluziile la temniţă s-au transformat în vorbe concrete. Premierul a fost întrebat, direct, ce crede: se va duce sau nu Traian Băsescu la puşcărie? „Eu cred că se duce. Dincolo de discursul politic, eu ştiu, şi ştie toată lumea, că Băsescu este cercetat în dosarul Nana, care este suspendat până la expirarea mandatului de preşedinte şi a imunităţii“, a răspuns, senin, Ponta.

„Preşedintele: adolescent târziu“
La aceeaşi oră de vârf, din studioul B1TV, Traian Băsescu îşi îndrepta tirul spre premier. „Este şocant câtă laşitate e în omul ăcesta, până ieri, grobian. M-a jignit pe mine, pe soţia mea, a dat în Elena Udrea ca să lovească în mine şi în soţie, să ne umilească“, a spus şeful statului, drept replică la o declaraţie anterioară a lui Ponta, care spunea următoarele: „Cred că preşedintele şi-a pierdut orice simţ al măsurii şi al bunului simţ, pentru că, altfel, să te îmbraci în alb, aşa ca cine ştie ce adolescent târziu, şi să îţi faci poze cu o doamnă adolescentă târzie, tu, când eşti preşedintele ţării…Mi-a fost milă de el când l-am văzut aşa, coşcovit, în alb, lângă o doamnă care îl trăgea de mână şi îl punea să facă poze cu ea“.

Apoi, şeful statului a trecut la chestiuni de siguranţă naţională. “Fac un apel la Victor Ponta să nu terfelească şi Cosniliul Suprem de Apărare a Ţării.  Elegant era să mă sune: «Domnule preşedinte, am următoarele frământări metafizice şi aş dori să le prezint CSAT-ului». CSAT nu e club de dezbatere şi eu nu mă joc şi nici nu o să compromit CSAT“, a completat şeful statului.

„Ponta: captiv oligarhilor“
S-a ajuns, evident, şi la discuţii despre viitorul politic al lui Victor Ponta. „Candidatura lui Ponta la prezidenţiale depinde de baroni, de Voiculescu şi de Ghiţă. Ponta are un parteneriat cu turnătorul Voiculescu. E o căciulă mult prea mare pentru el, nu va putea să fie un preşedinte liber, va fi un preşedinte asediat de cei de care este dependent“, a comentat şeful statului. În final, Traian Băsescu i-a creionat un mic portret premierului, cu care, de altfel, coabitează. „Ponta este prototipul unui politician captiv oligarhilor, pentru că el nu trăieşte din guvernare, ci din imagine. Un om care intoxică cu prezenţa lui, toată mass-media, de dimineaţă până seara“, a încheiat preşedintele.  În cele două emisiuni de duminică seară nu s- a scos un cuvânt despre alegerile europarlamentare, ori despre orice alt subiect care să atingă, măcar tangenţial , o temă europeană.

Guvernul va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, a anunţat premierul Victor Ponta. El a arătat că preşedintele nu are dreptul de a se implica în campania electorală, interdicţie aplicată şi pentru profesori, militari sau magistraţi. Permierul nu a spus însă că, spre deosebire de profesori, militari şi magistraţi, pentru preşedinte nu există o lege specială care să-i interzică implicarea în campanie. Constituţia nu îi interzice preşedintelui decât afilierea la un partid politic.

SURSA: Adevarul


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro