Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi există 8 sesizări de neconstituţionalitate legate de articolul 297 din Codul Penal şi articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, printre semnatarii sesizărilor fiind fosta şefă DIICOT, Alina Bica, Nicuşor Constantinescu şi Gheorghe Bunea Stancu.
Articolul articolul 297 din Codul Penal prevede că "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".
Un alt articol contestat este 13(2) din Legea nr.78/2000 care menţionează că "în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augusti Zegrean, spunea într-un interviu televizat, că în Europa doar 12 ţări mai sancţionează în Europa cu închisoare abuzul în serviciu.
Procurorul şef al DNA spunea că în condiţiile în care Curtea Constituţională a României va decide dezincriminarea abuzului în serviciu, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege.
"Dacă infracţiunea de abuz în serviciu dispare din legislaţia noastră, funcţionarii îşi vor îndeplini atribuţiile după ureche şi nu după lege. Şi trebuie să ne gândim dacă suntem pregătiţi ca fiecare funcţionar să acţioneze cum îşi doreşte, fără a-l putea investiga. O treime din infracţiunile pentru care noi am întocmit rechizitorii sunt de abuz în serviciu. Eu am studiat practica CCR din 2000 până în prezent. Niciodată CCR nu a interpretat un text din lege. Acesta este atributul unei instanţe de judecată. Orice încercare de a limita competenţele DNA ne îngrijorează dar nu cred că procurorii trebuie să fie îngrijoraţi ci cetăţenii. Sunt cazuri publice în care am arătat prejudicii enorme. Nu poti să vii să spui, ca funcţionar public, că nu ştii ce ai de făcut", a declarat Laura Codruţa Kovesi.
CCR decide astăzi dacă dezincriminează abuzul în serviciu
15 iunie 2016
- Tags:
- curtea constitutionala,
- justitie,
- alina bica,
- hoti,
- talhari,
- jaf,
- elena udrea
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare