Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:59:27
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Mihai Apostolache la ora bilanţului


19 decembrie 2012

Mihai Apostolache şi-a prezentat, în ultima zi de mandat, raportul de activitate din perioada 2008-2012. Democrat liberalul este singurul parlamentar prahovean care a făcut acest gest.Deputat în două legislaturi, Mihai Apostolache a susţinut că activitatea din Parlamentul României a reprezentat o experienţă interesantă şi a anunţat că îşi va continua activitatea politică.

 „A fost o experienţă interesantă, utilă pentru mine ca om politic, şi experienţa acumulată atât în acest mandat, cât şi în mandatul trecut îmi va permite să continui activitatea politică, nu de alta dar statul român a investit în mine în toţi aceşti ani şi este firesc să merg mai departe şi să susţin interesele cetăţenilor în continuare”, a declarat Apostolache. El crede că votul din 9 decembrie  a fost unul politic şi preferă să păstreze din campania electorală doar amintirile întâlnirilor cu cetăţenii.

În mandatul 2008 - 2012, a avut 63 de luări de cuvânt, 50 de declaraţii politice, 35 de propuneri legislative iniţiate şi 37 de întrebări şi interpelări.

La iniţiativa sa, 15 ianuarie a devenit Ziua Culturii Naţionale, iar indemnizaţia pentru creşterea copilului a crescut de la 75 la 85%. Apostolache este preşedinte de onoare al Asociaţiei pentru Dezvoltare Locală Valea Teleajenului.

Mihai Apostolache a candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie în Colegiul nr. 5, însă nu a reuşit să obţină numărul necesar de voturi pentru a ajunge în Parlament. A fost învins de necunoscutul Sorin Teju, un om de afaceri din Vălenii de Munte, pensionat pe caz de boală, care conform declaraţiilor are incapacitate totală de muncă.  Suntem curioşi cum va promova Teju Valea Teleajenului în Parlament şi promitem să îi monitorizăm atent toate iniţiativele legilative.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro