Joi, 28 martie 2024 - 9:47:40
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Prima noapte în libertate pentru Năstase


19 martie 2013

Adrian Năstase a fost eliberat  de către Tribunalul Bucureşti, iar unii dintre liderii PSD vorbesc despre revenirea sa în partid. Legal însă, el nu poate fi membru PSD până în 20 iunie 2016.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis ieri ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat din Penitenciarul Jilava. Aici a stat aproape nouă luni după ce a fost găsit vinovat pentru că şi-a folosit influenţa funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii de sponsorizări pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD. În iunie 2012, instanţa a decis condamnarea acestuia la doi ani de închisoare cu executare, şi plata în solidar cu ceilalţi cinci inculpaţi din dosar a prejudiciului de 1,6 milioane de euro.

Fostul premier a ieşit mai devreme din închisoare pentru că, potrivit legii, persoanele cu vârsta de peste 60 de ani pot fi eliberate condiţionat dacă efectuează o treime din pedeapsa stabilită de magistraţi.

Astfel, pe 9 februarie 2013, Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a constatat că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsa lui Adrian Năstase, iar acesta putea fi eliberat. La micşorarea pedepsei a contribuit şi buna purtare a fostului demnitar pe durata detenţiei, dar şi faptul că a redactat o lucrare ştiinţifică. Pe Năstase l-a mai ajutat să fie eliberat condiţionat şi participarea la 17 programe educaţionale în care a fost desemnat lector de către conducerea penitenciarului „datorită competenţelor sale”.

 În plus, acesta s-a implicat şi în lupta de prevenire şi stopare a TBC-ului. Adrian Năstase şi-a făcut ieri apariţia în sala de judecată în ropotele de aplauze ale familiei, ale prietenilor, dar şi ale susţinătorilor săi care au fost prezenţi la toate termenele din proces. Acuzele aduse de procuror au stârnit comentarii în rândul celor peste 80 de oameni prezenţi, unii dintre ei având tricolorul la gât.

 

Fostul premier a părăsit închisoarea în jurul orei 18.10 şi, potrivit apropiaţilor, însoţit de bodyguarzi şi familie, s-a dus direct la Clinica Sanador pentru un control medical.

 

Năstase nu poate reveni în PSD

 

Social-democraţii păstrează liber fotoliul de preşedinte al Consiliului Naţional, deţinut de Adrian Năstase. Mai mulţi lideri social-democraţi au vorbit, ieri, despre întoarcerea lui Năstase în partid chiar dacă, legal şi statutar, fostul premier nu ar avea voie să facă parte din PSD. Potrivit Legii 14/2003, pot fi membri ai partidelor politice doar cetăţenii care, potrivit Constituţiei, au drept de vot. De altfel, o prevedere similară există şi în statutul PSD, potrivit căruia persoanele care şi-au pierdut drepturile electorale sau nu pot exercita funcţii publice nu pot face parte din partid.

Eliberarea lui Năstase din arest nu schimbă decizia definitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 20 iunie 2012 prin care fostul premier a fost condamnat la doi ani de închisoare. El şi-a pierdut, timp de doi ani după executarea pedepsei principale, care expira în 20 iunie 2014, dreptul de a alege şi de a fi ales. Din aceste calcule, reiese că Năstase nu ar putea reveni în PSD până în 20 iunie 2016. Cu toate acestea, liderii PSD evită să se pronunţe ferm în privinţa interdicţiei privind revenirea lui Adrian Năstase în partid.

 

Liderii PSD se feresc să îl respingă

 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că va avea o discuţie cu Adrian Năstase despre revenirea acestuia în PSD şi despre ceea ce va dori să facă acesta în politică. „O să studiez şi eu mai bine ca să vă spun care sunt interdicţiile şi în primul rând după cum se decide şi în hotărârea judecătorească. Statutul PSD nu poate decât să respecte Legea partidelor“, a afirmat, ieri, Ponta. „Putem să adoptăm decizii politice, iar decizia de a păstra vacantă funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional este o decizie politică. Nimeni nu ne poate obliga să organizăm alegeri sau să o ocupăm în vreun fel“, a explicat liderul PSD. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, este unul dintre avocaţii revenirii lui Năstase în partid. Întrebat de jurnalişti dacă Adrian Năstase îşi poate regăsi un loc în PSD după ce va fi eliberat, el a răspuns: „De ce nu? Sigur“. Iliescu a evitat, însă, să comenteze dacă revenirea lui Năstase în PSD se va produce la Congresul PSD din aprilie. „Poate, nu ştiu. De ce să facem speculaţii?“, a răspuns Iliescu. El este, însă, convins că social-democraţii vorjudeca aşa cum trebuie, având în vedere calităţile lui Năstase. „E un om cu merite pe care nimeni nu le poate contesta şi cu calităţi deosebite. Nu-s mulţi politicieni în această ţară care să aibă pregătirea, orizontul, experienţa unui om ca Năstase“, a spus Iliescu.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro