Marţi, 19 martie 2024 - 5:21:34
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Aleşii, strânşi din concedii


17 iulie 2012

referendumParlamentarii sunt chemaţi marţi şi miercuri într-o nouă sesiune extraordinară, să decidă asupra legislaţiei privind referendumul şi să pună în aplicare deciziile Curţii Constituţionale, aceasta fiind şi o cerinţă clară a UE, după discuţiile pe care premierul Victor Ponta le-a avut săptămâna trecută la Bruxelles.
Până la prezenţa slabă la referendum, liderii USL se tem de o prezenţă slabă mâine şi poimâine în Parlament

Astfel, parlamentarii au de luat hotărârea cea mai dificilă pentru modul în care se va desfăşura referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, dar mai important pentru modul în care vor evolua pe viitor relaţiile României cu Uniunea Europeană, se arăta într-un comentariu Mediafax. În fapt, Senatul se va reuni în sesiune extraordinară marţi, iar Camera Deputaţilor se va reuni miercuri, pentru a decide în legătură cu legislaţia privind referendumul.

Europarlamentarul PDL Traian Ungureanu a criticat ieri USL pentru înjumătăţirea numărului secţiilor de votare din străinătate şi intenţia de a organiza referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu pe parcursul a două zile, în loc de una, cum stabilise Guvernul Ponta. "Lideri ai USL sugerează tot mai insistent că referendumul din 29 iulie să se desfăşoare pe parcursul a două zile. Aceasta prevedere ar putea fi adoptată la sesiunea extraordinară a Parlamentului. Ea este complet ilegală şi încălca, atât hotărârea Parlamentului, cât şi hotărârea guvernului Ponta care au fixat data referendumului într-o singură zi, pe 29 iulie. (...) Imaginaţi-vă ce ar însemna că buletinele de vot să rămână o noapte în custodia USL!", a spus Ungureanu.

Cu binecuvântarea lui Iliescu

Totodată, europarlamentarul susţine că, în sesiunea extraordinară a Parlamentului, USL urmează să confirme printr-o lege ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvernul Ponta privind organizarea referendumului de demitere a preşedintelui, la care Curtea Constituţională a decis să se opereze modificări. Traian Băsescu a făcut apel, săptămâna trecută, la liderii USL să nu recurgă la modificarea regulilor în timpul jocului. Reamintim, Curtea Constituţională a decis că referendumul va fi valid doar în cazul în care prezenţă vă fi mai mare de jumătate din populaţia cu drept de vot.

De data aceasta, încuviinţarea pentru modificarea legii referendumului a venit de la fostul preşedinte Ion Iliescu. El a declarat că varianta organizării referendumului privind demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu în două zile ar fi "un lucru bun" şi "realist". "Cred că două zile ar fi realist, pentru că experienţa a arătat şi, mai ales, suntem într-o perioadă de vară şi lumea merge mai greu, se mobilizează mai greu. Şi avem această experienţă pentru modificările la Constituţie, în 2003. Tot aşa, ţinând seama de nevoia de a asigura prezenta, s-a organizat pe două zile şi a fost foarte bine. S-a dat o prezenţă mai bună, într-un moment important de modificări esenţiale ale Constituţiei noastre, în special probleme legate de noul nostru statut în UE. Aşa că, eu cred că ar fi un lucru bun pe două zile (organizarea referendumului - n.r.) Eu cred că starea de spirit a populaţiei este evidentă, dar problema este participarea la vot într-o perioadă cam nefericită, în mijlocul verii", a afirmat Iliescu, întrebat despre varianta organizării referendumului privind demiterea lui Traian Băsescu în două zile.

FT: România arata limitele puterii de care dispune UE faţă de statele membre

România ilustrează limitele puterii de care dispune UE pentru a proteja statul de drept în ţările membre, titra ieri Financial Times, adăugând că unii parlamentari europeni se tem că angajamentele luate de premierul Victor Ponta ar putea fi doar promisiuni deşarte. Cea mai puternică armă a UE pentru a pedepsi o ţară care nu respecta normele sale democratice este Articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, care permite sancţionarea unui stat membru, inclusiv prin suspendarea dreptului sau de vot. Dar această măsură, cunoscută şi că opţiunea "nucleară", nu a fost folosită niciodată, fiind considerată prea severă. În cazul României, UE încă mai are câteva cărţi pe care să le joace, respectiv extinderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), blocarea aderării la Schengen sau suspendarea eliberării de fonduri europene. Oricum, conchide cotidianul britanic, rămâne neclar dacă vreuna dintre aceste măsuri va reprezenta o ameninţare reală pentru un prim-ministru al cărui cel mai mare interes este încă acasă mai degrabă decât la Bruxelles.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Clinica Roua


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro