Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) a decis astăzi că referendumul naţional din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui României Traian Băsescu este invalid. Referendumul de demitere a fost invalidat cu 6 din cele 9 voturi.
Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost valid sub aspectul organizării, dar nu a fost întrunit cvorumul cerut de lege respectiv de 50% plus unu, a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean.
Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat că la referendumul din 29 iulie nu au participat cel puţin jumătate plus unu din persoanele înscrise în listele electorale permanente pentru ca acesta să fie valabil în conformitate cu prevederile art. 5, alin. 2 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, se arată într-un comunicat al CCR.
Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de preşedinte al României de la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie în Monitorul Oficial, se arată într-un comunicat al CCR, citat de Agerpres.
De asemenea, la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial încetează interimatului lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte al României.